12 proiecte europene bifate la Moldova Nouă în 2018!

Demararea unor proiecte, în vederea dezvoltării oricărei comunități, a avut dintotdeauna parte atât de suișuri, cât și de coborâșuri. De cele mai multe ori, degeaba ai idei, degeaba cauți să faci ceva pentru urbea pe care o conduci (în calitate de politician), dacă nu ai o susținere solidă în acest sens, adică dacă nu ai cu cine.

În anul 2018, catalogat de primarul Torma drept „un an complicat”, un an în care, „din cauza imaturității mediului politic, Moldova Nouă s-a confruntat cu foarte multe certuri, sincope”, au existat totuși lucruri pozitive, proiecte implementate, al căror număr reprezintă o adevărată premieră pentru orașul dunărean.

Într-un interviu acordat pentru expressdebanat.ro, l-am întrebat pe edilul de la malul Dunării care sunt principalele proiecte de care se simte mândru că le-a putut duce la bun sfârșit, în anul precedent? În acest sens, iată ce declară Torma: „Sunt mândru de cele 12 proiecte europene depuse! O premieră pentru orașul Moldova Nouă pentru că, pe exercițiul 2007-2014, noi am avut un total de trei proiecte depuse. În timp ce, în perioada 2014-2020, în total avem 16 proiecte depuse, dintre care 12 doar în anul 2018. Sunt proiecte diverse care au legătură cu învățământul, sănătatea, cu infrastructura”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

De asemenea, primarul se declară mândru și pentru faptul că: „Am reușit să depunem și să înaintăm câteva proiecte și pe Compania Națională de Investiții, proiecte care au legătură cu sportul și cu sănătatea. Sunt mai mult mândru de faptul că am reușit să învățăm să construim proiecte, proiecte care, dacă se vor vedea finalizate, vor aduce mari schimbări în cadrul comunității noastre!”

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/