Primarul Caransebeșului a primit vizita unei delegații germane interesată să deruleze în municipiu o serie de proiecte.
Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, și directorul Direcției Strategii a municipalității, Liviu Jigoria-Oprea, s-au întâlnit astăzi cu reprezentanții companiei germane Evia Aero, ce activează în domeniul aviației sustenabile. Aceștia au fost însoțiți la dialogul de la Primăria Caransebeș de omul de afaceri Gabriel Olariu, cel care încearcă să revitalizeze Aeroportul Caransebeș.
Discuțiile s-au axat pe construirea unei centrale pe panouri fotovoltaice la Caransebeș, dar și, ca noutate, pe realizarea unor zboruri cu avioane electrice sau hibrid spre diverse destinații, avioane cu o autonomie de 500 de kilometri.
„Și noi avem deja un proiect pentru o astfel de uzină electrică pe 7 hectare, nu ne încurcă inițiativa dânșilor, le vom acorda tot sprijinul dacă planurile merg conform dorințelor dumnealor. Sperăm să avem un aeroport modern și cu zboruri la care nici nu ne gândeam poate în urmă cu câțiva ani. Domnul Olariu este o garanție că ceva se va întâmpla în Caransebeș și faptul că o companie germană i se alătură în planul de business este, din nou, o altă garanție”, a declarat primarul Felix Borcean la finalul discuțiilor cu oficialii companiei Evia Aero.