Felix Borcean a ochit clădirile vechi din Caransebeş!

Primarul Caransebeșului urmează exemplul altor primării din vestul țării și pune preț pe clădirile care nu sunt întreținute de proprietari și care afectează imaginea municipiului de pe Timiș și Sebeș.

Felix Borcean spune că, dacă nu-şi renovează clădirile, proprietarii vor plăti impozit mărit, care cu siguranță le va afecta buzunarele. Nu numai că fațadele sunt neaspectuoase, dar pun în pericol și siguranța trecătorilor, spune primarul Borcean, care a dat exemplu clădirea care ar trebui să fie sediul Garnizoanei Militare și care de ani de zile este îngrădită, în zonă fiind tot felul de indicatoare care atenționează trecătorii sau șoferii care parchează maşinile în fața imobilului.

„Noi am primit din partea președintelui Comunității de Avere un semnal că ar dona clădirea Primăriei, însă nu se poate să o primim fără a avea situația juridică clarificată. Sunt multe fațade, multe clădiri a căror stare este cel puțin îngrijorătoare și care oricând pot afecta cetățenii care trec prin acele locuri. O să gândim un proiect de hotărâre astfel încât acești proprietari să fie taxați suplimentar în cazul în care nu-și renovează sau modernizează fațadele clădirilor vechi”, spune Felix Borcean, care adaugă că acești proprietari nici măcar nu plătesc impozitele pe clădire sau pe terenul de sub clădire, pentru că nu s-au declarat ca proprietari la primărie și nu au evaluarea pe clădire realizată.

Menționăm că Primăria Timişoara a anunţat că, din anul 2018, va fi aplicată taxa pe paragină, adică un impozit mărit cu 500%, dacă proprietarii nu restaurează imobilele, în oraş existând 14.000 de clădiri istorice. În Caraș-Severin, primarul de la Băile Herculane a propus un proiect de hotărâre în acest sens, care a fost aprobat de Consiliul Local.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/