„Fata aceasta chiar merită apreciată! Dacă făcea politică, avea mai puține realizări”

Edilul comunei de pe Clisura Dunării, Petru Nicolae Furdui, are numai cuvinte de laudă la adresa deputatului Luminița Jivan. Cea mai mare apreciere se referă la abordarea tehnică a problemelor, o abordare care a adus nenumărate beneficii cetățenilor.

Cunoscută ca fiind portavocea primarilor din Caraș-Severin, indiferent de apartenența politică, deputatul Luminița Jivan se poate bucura că a ajuns să culeagă roadele muncii sale. Unul dintre susținătorii declarați este primarul Furdui, care merge până-ntr-acolo încât să spună că deputata a excelat în activitatea sa, gândind din punct de vedere tehnic sprijinirea fiecărui primar în realizarea cât mai multor obiective în comunitățile lor.

Acesta merge mai departe și subliniază cât de benefic a fost modul pe care l-a adoptat Jivan, luându-l pe fiecare edil de mânuță și ducându-l la Ministerul de Resort pentru a rezolva dificultățile întâmpinate în timpul implementării proiectelor, spre deosebire de alte persoane publice pe care le-a avut conducerea județului, persoane care s-au limitat doar la indicații: „Mergeți, depuneți, o să fiți așteptați, o să fie cineva acolo.”

Totodată, edilul îi taxează dur pe cei care au acuzat-o pe șefa PSD Caraș-Severin că discută mai mult tehnic decât politic și subliniază că prima variantă a adus plus valoare fiecărui individ. Faptul că nu a militat pentru culoarea politică s-a putut observa în cadrul alegerilor europarlamentare, când anumite persoane, unele chiar din interiorul PSD-lui, „au vrut să demonstreze că aceasta nu este în stare să conducă, din punct de vedere politic, Organizația Județeană a Partidului Social-Democrat”.

„Aici este ipocrizia! Fata aceasta chiar merită să fie apreciată și ar trebui să i se aprecieze munca și stilul în care a abordat lucrurile. Fiind tânără în politică, așa a înțeles ea să abordeze, dar a abordat corect față de cetățeanul care a trimis-o în Parlament. Dacă făcea politică, avea mai puține realizări din punct de vedere tehnic și pentru cetățean, iar cetățeanul era dezamăgit de promisiuni.”, a concluzionat Furdui pentru expressdebanat.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/