Fascinați de roiurile de stele!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

La Reșița a luat naștere recent primul club de astronomie, care își propune să popularizeze în rândul tinerilor acest domeniu fascinant de activitate, dar atât de străin locuitorilor din municipiu.

Prin urmare, deja a fost organizată o acțiune în acest sens. Telescoape uriașe au fost montate în curtea Liceului de Artă „Sabin Păuța”, cu ajutorul cărora cei interesați s-au putut apropia mai tare de cer. „Primii astronomi” este un proiect inedit, demarat de un grup de tineri, care și-a propus, practic, o incursiune în lumea plină de mistere a cerului.

publicitate online in ziar Express de Banat

FRINCU

Inițiatorii acțiunii au adus un telescop prin care cei prezenți au putut observa Luna, mult mai aproape, dar și roiuri stelare vizibile doar cu instrumente astronomice.

„În toate marile orașe din țară există acțiuni de promovare a astronomiei, iar la Reșița nu a avut loc un astfel de eveniment. Așa că m-am gândit că ar fi cazul să avem ceva de acest gen și în capitala Banatului Montan. Pe cer avem o lună aproape plină și o serie de roiuri stelare, adică multe stele adunate una lângă alta, care pot fi observate doar prin telescop”, a declarat Marc Frîncu, unul dintre inițiatorii acțiunii de la Liceul de Artă.

MARIUS BALEANU

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Acțiunea a atras un public numeros, tinerii reșițeni fiind interesați de astronomie mai ales că o parte dintre ei nu au mai avut ocazia să privească cerul prin intermediul unui telescop profesionist.

Organizatorii proiectului au fost Astroclubul Antares din Timișoara și Asociația „Tânăr performant în Uniunea Europeană”, la care s-au alăturat și voluntarii PES Activists Caraș-Severin. „Dacă acest proiect va avea succes îl vom continua și în județul Caraș-Severin”, a promis Marius Băleanu, inițiator al acțiunii, alături de Marc Frîncu.

MAIN FOTO: CIPRIAN FLOARE

 

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100

Comments

  1. Fascinați prin telescop de roiurile de stele! - Agenda Primarului says:

    […] Inițiatorii acțiunii au adus un telescop prin care cei prezenți au putut Sursă știre […]

  2. Fascinați prin telescop de roiurile de stele! - Stiri locale | Ziare locale online din România says:

    […] Inițiatorii acțiunii au adus un telescop prin care cei prezenți au putut …mai multe stiri […]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/