Boicot PNL-PSD în comisii pentru blocarea inițiativei „Fără Penali”?! Senatorul USR Nicu Fălcoi spune că este a doua oară când senatori liberali și social-democrați lipsesc de la ședință. Din lipsă de cvorum, „Fără Penali” rămâne cu frâna trasă, după ce a trecut cu mare fast în Camera Deputaților în urmă cu două săptămâni.
Nicu Fălcoi își exprima speranța că membrii comisiilor reunite în ședință, cea de Constituționalitate și cea Juridică, vor participa pentru a-și da raportul. Nici astăzi nu s-a realizat însă cvorum din cauza a zece social-democrați și trei liberali. „Într-o proporție covârșitoare, românii își doresc «Fără Penali în Funcții Publice». Îmi exprimam speranța că vor afla și că vor ține cont de asta și colegii parlamentari din Comisiile de Constituționalitate și Juridică, cu care-am avut astăzi ședință comună, cu gândul că, măcar de data asta, vom reuși să dăm raportul pe proiect. Dar ce să vezi?! Nu, nici azi unii dintre reprezentanții PSD și PNL nu s-au deranjat să se prezinte la ședința comisiilor reunite! Așa că nici acum, la a treia încercare, n-am avut cvorumul necesar. Au lipsit în total 10 reprezentanți de la PSD (Viorel Salan, Ionuț Sibinescu, Titus Corlățean, Cristian Sorin Dumitrescu, Constantin-Bogdan Matei, Gheorghe Pop, Tit-Liviu Brăiloiu, Robert Cazanciuc, Ion Ganea, Radu-Cosmin Preda) și trei de la PNL (Daniel-Constantin Cadariu, Marius-Petre Nicoară, Daniel Fenechiu)”, a declarat Nicu Fălcoi.
Metehnele politice vechi își spun cuvântul, afirmă Nicu Fălcoi. Senatorul acuză PSD de faptul că a dat dovadă de demagogie în declarațiile din Camera Deputaților când a spus că susține proiectul și lansează atacuri către PNL cu privire la reflexele useliste ale unor liberali. „Nu mă mai miră de foarte multă vreme că reprezentanții vechilor partide una declară și alta fac. Am știut de mult timp, încă de pe când noi, cei din echipa USR, adunam semnături în stradă pentru-acest proiect sau de când ne luptam de unii singuri pe holurile Parlamentului pentru el, că «Fără Penali în Funcții Publice» va deranja puternic interesele vechilor politicieni. Însă m-așteptam ca măcar acuma, după ce s-au bătut cu pumnii în piept c-au votat proiectul în Camera Deputaților, reprezentanții «noului PSD» (adică lupii ăia deghizați în blăni de oaie despre care vă ziceam de dimineață) să se dovedească ceva mai consecvenți. Cât despre PNL, o spun cu regret, dar mi-e că mulți dintre reprezentanții lui n-au uitat deloc, dar absolut deloc, jocul marilor compromisuri și-al înțelegerilor căldicele marca USL!”, a încheiat senatorul USR.
Nicu Fălcoi a citat dimineață rezultatele unui sondaj CURS, unde suportul populației pentru inițiativa „Fără Penali în Funcții Publice” era de 86%. Modificarea pe care proiectul o va aduce Constituției este ca la articolul 37 să fie stipulate următoarele: „Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”.
CITEȘTE ȘI:
„Fără Penali în Funcții Publice” a trecut de votul deputaților!
„Fără Penali” s-a blocat din cauza lipsei de cvorum! Nicu Fălcoi acuză o tentativă de tergiversare