Fără griji pentru părinți! Grupă de grădiniță cu program prelungit la Teregova

20 de preșcolari din comuna Teregova beneficiază din acest an școlar de o masă caldă și un somn odihnitor la grădiniță.

Vești bune pentru părinții din comuna Teregova care nu au în grija cui să-și lase copiii, pe perioada în care aceștia se află la serviciu. Din această săptămână, în cadrul grădiniței din localitatea Teregova funcționează și o grupă cu program prelungit, ca urmare a demersurilor făcute de reprezentanții administrației locale. Pentru anul în curs, solicitarea s-a făcut pentru un număr de 20 de copii, însă se are în vedere dublarea locurilor începând cu anul școlar 2024-2025.

maria damian primar teregova

Grădinița cu program prelungit vine în sprijinul părinților care lucrează și nu au unde să-și lase copiii, aceștia fiind în permanență supravegheați și educați. Această grupă de grădiniță apare în urma unui proiect derulat cu fonduri europene. Este indicator final al proiectului, care se numește «Investiții în infrastructura educațională», un proiect obținut prin Grupul de Acțiune Locală «Țara Gugulanilor», și care este finanțat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Prin acest proiect mai beneficiem și de mobilier interior și exterior, electronice și electrocasnice, precum achiziția unei mașini de spălat, a unui cuptor cu microunde și a unui frigider. Avem, la ora actuală, mai multe cereri decât locuri, motiv pentru care avem în vedere să mai înființăm o grupă de anul viitor”, a declarat pentru expressdebanat.ro, Maria Damian (foto), primarul comunei Teregova.

Serviciile de catering, prânzul pe care preșcolarii îl servesc la grădiniță, dar și dotările necesare funcționării unei astfel de grupe cu program prelungit, sunt susținute financiar de Primăria Teregova.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/