Fără gaz la centrale! Beneficiarii ANL îmbătrânesc și ies de pe liste până să primească apartamentele repartizate

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Repartizarea locuințelor ANL la Lugoj a fost din nou amânată din cauza neînțelegerilor între constructori, de această dată fiind vorba despre racordarea la gaz a centralelor termice.

Mult așteptata repartiție a noilor apartamente din cele două blocuri ANL, ridicate încă de acum doi ani în cartierul Țesători, se amână din nou. Deși recepția finală și înmânarea cheilor noilor locatari era prevăzută pentru luna iunie, după ce termenul promis a fost schimbat de mai multe ori, situația rămâne în continuare blocată. Chiar dacă apartamentele sunt finalizate și au toate instalațiile de utilități și echipamentele tehnice, o neînțelegere între constructorul principal și o firmă care ar trebui să racordeze centralele termice ale blocurilor la rețeaua de alimentare cu gaz ține 60 de familii în imposibilitatea de a prelua spațiile locative, pentru care așteaptă de ani de zile. Blocajul creat are consecințe neplăcute pentru cei care sunt la limită de vârstă. Unii dintre solicitanți sunt în pericol să piardă oportunitatea de a mai primi apartamentul de care au nevoie.

„Este o discuție încă nesoluționată pe partea de proiect între constructorul general și o firmă din Timișoara care trebuie să facă racordul final de gaz la centrala termică. Celelalte neconformități au fost remediate, racordul la gaz fiind singura lucrare care mai trebuie finalizată pentru recepția finală și repartizarea apartamentelor. Problema cea mai stringentă rămâne pentru cei care riscă să depășească vârsta legală, pentru care mai pot beneficia de o locuință de la ANL”, a transmis Primăria Lugoj.

STPT job 1000x200

Autoritățile locale au anunțat că listele de beneficiari și anchetele au fost finalizate. Pentru apartamente au fost aprobate două liste, una de către fosta administrație și alta de actualul executiv. Conducerea Primăriei Lugoj a comunicat că va lua în considerare, fără rezerve, dosarele de pe ambele liste, care îndeplinesc cerințele legale.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/