Fără asfaltare, dar cu canalizare!

La Oțelu Roșu, lucrurile se fac pe bucăți. Pentru că în toamna acestui an vor începe lucrările la canalizarea din oraș, asfaltarea  drumului suportă amânare.

După multă vreme în care problemele importante din oraș au fost ignorate, pe rând se începe soluționarea lor. Așa se face că în toamna acestui an vor fi demarate lucrările la reabilitarea și chiar construirea unor rețele de canalizare și apă.

Acest fapt însă stopează oricare alte lucrări de modernizare a carosabilului, pentru că deocamdată nu se pot obține alte fonduri. „Bugetul local nu ne permite să asfaltăm, iar momentan nu putem demara niciun proiect pe fonduri europene ,deoarece din această toamnă va începe șantierul canalizării și a apei în Oțelu Roșu și nu poate fi asfaltat ceva ce urmează să fie spart”, a explicat Luca Mălăiescu, primarul orașului.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Vestea cea bună pentru cetățenii orașului este faptul că proiectul de refacere a canalizării și a apei acoperă peste 95 la sută din zona orașului și se estimează că lucrările vor fi finalizate în aproximativ doi ani de zile. Pentru satul Mal și zona Baia, singurele ce nu sunt cuprinse în acest proiect, se va demara un studiu de fezabilitate pentru implementarea unui program separat în ceea ce privește canalizarea și apa.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/