Fântână arteziană în spate la Semenic

O avarie a conductei ce alimentează centrul Reşiţei cu apă rece s-a transformat într-un adevărat spectacol pentru trecători. Apa a ţâşnit din ţeava spartă la mai bine de 10 metri, mai ceva ca fântâna arteziană din centrul oraşului.

În jurul orelor 11.30, conducta de apă care trece pe malul Bârzavei, a suferit o avarie, chiar în spatele Hotelului Semenic. Presiunea ridicată a făcut ca jetul de apă să se ridice până la nivelul etajelor superioare ale hotelului, adunând în zonă o mulţime de curioşi. Totodată, întreaga zonă a fost inundată.