Nu este vorba despre discriminare, despre preferințe, despre dorințe, despre destin sau despre cum ar fi normal să fie. Este vorba despre familia tradițională, o temă atât de vastă, dar totodată atât de controversată, pe care Ionuț Popovici, candidatul PMP la Camera Deputaților, alege să o pună în discuție.
„Susțin familia tradițională, cred în normalitatea cu care trebuie să ne educăm copiii. Nu vreau să le îngrădim gândirea, nu vreau să le acoperim ochii, ci să le oferim perspective sănătoase și firești, așa cum au fost ele concepute de Dumnezeu”, spune Ionuț Popovici.
Partidul Mișcarea Populară are la bază o doctrină creștin-democrată. A susținut mereu ideea familiei tradiționale, inclusiv la referendumul din anul 2018. „Așa va rămâne și de acum înainte. Convingerile sănătoase, moștenite din cele mai vechi timpuri, vor fi în continuare un deziderat al membrilor PMP”, promite candidatul cărășean.
Ionuț Popovici vorbește despre credință și consideră că o gândire care se abate de la familia tradițională poate fi dăunătoare din punct de vedere spiritual. „Sunt un om cu frică de Dumnezeu. Am avut mereu încredere în ajutorul Celui de Sus și nu m-am dezis niciodată de puterea pe care Divinitatea o are asupra noastră. Să n-o mâniem. Să gândim sănătos, originar, tradițional. Să fim cu toții pentru România, cu toții pentru Caraș-Severin!”
(E)