Familia Pană se reuneşte pe banca Metalului!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Stafful tehnic al echipei din Valea Domanului este mai numeros şi mai complet începând de ieri. Marian Pană va fi ajutat de un antrenor pe care îl cunoaşte foarte bine.

Metalul Reşiţa are, fără îndoială, unele din cele mai puternice echipe tehnice şi manageriale dintre toate echipele Ligii a II-a şi poate concura chiar cu cluburi din primul eşalon. Patronul Cătălin Rufă îl are ca „mână dreaptă” pe directorul general Jean Turmacu, dar e ajutat în luarea deciziilor importante şi de Gheorghe Constantin, fostul şef al arbitrilor, care îi este consilier personal. Primarul Mihai Stepanescu a numit şi el un consilier pe probleme de fotbal care supervizează tot ce mişcă în Valea Domanului, în persoana lui Dorinel Munteanu. Tehnicianul Marian Pană a fost ajutat până astăzi de secundul Carol Gurgu şi de antrenorul cu portarii Vali Boşca. De acum încolo va primi însă o mână de ajutor şi de la fratele său, Costel Pană. Un rol foarte important îl are în pregătirea echipei şi preparatorul fizic, Cristian Letchin.

„Domnul Costel Pană va veni alături de membrii actuali ai conducerii tehnice și sperăm să fie de bun augur. Eu am colaborat cu el la Vâlcea, am avut niște rezultate foarte bune, ca să nu zic excelente. Şi ca antrenor, și ca jucător are niște rezultate notabile, și venirea lui ne va ajuta cu siguranță în tentativa noastră de a acumula mai multe puncte în campionat și, bineînțeles, și în play-off. Din ce știu eu, este prima dată când cei doi fraţi lucrează împreună”, a declarat Turmacu. Marian Pană a confirmat că e prima dată când face cuplu de antrenori cu fratele său, dar şi-a amintit de cei şase sau şapte ani în care au jucat împreună. „Dorința mea a fost de când am venit aici să îl aduc cu mine, dar până la urmă am convenit să vină în momentul când avem șansa să intrăm în play-off, pentru că și el își dorește să antreneze, să aibă o echipă, și am zis că acum ar fi momentul. El a avut deschiderea asta și a zis ok, vin lângă tine. Volumul de muncă devine din ce în ce mai mare și este ok să împărțim munca și să o facem cât mai bine. Îi mulțumesc că a  acceptat și până la urmă nu are nicio legătură că suntem frați, să nu existe speculații, el este un antrenor foarte bun și sunt sigur că mă va ajuta foarte mult. Împreună cu tot stafful și cu băieții, sper să facem o treabă foarte bună. Costel este colaboratorul meu așa cum sunt și ceilalți”, a explicat Marian Pană.

untitled design set 970x90 px

Costel Pană va îndeplini rolul unui antrenor secund. „Chiar dacă este mai mic ca mine, tot el rămâne șeful. Am venit să ajut în primul rând echipa, clubul, nu neapărat pe el personal. Este prima noastră colaborare în această postură şi cu atât mai mult îmi doresc ca activitatea noastră să se finalizeze cu succes, adică un loc cât mai bun în play-off. Marian este antrenorul principal, el are cea mai mare răspundere”, a spus Costel Pană.

banner td untitled design set 970x90 px

Comments

  1. vasi says:

    Bai primare,mare p…. mai esti.Pai pe banii orasului aduci numai mercenari sa mance o paine alba la Resita.De ce nu pui localnici sa mance si ei o paine din banii orasului.Cam asta esti tu ,te vinzi la straini.Pana cum mai stai cu promovare?Cine urmeaza?Copii,nepoti,parinti,bunici?Aduti frate tot neamu ca e loc de ciupeala la Resita.Pe sotie nu o aduci maseur ca se castiga bine,sa le maseze ,,piciorusele,,la fotbalisti?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/