Problemele se ţin lanţ de fostul edil-şef al Bocşei, în prezent consilier local. După ce a fost reclamat la DNA pentru mai multe tranzacţii imobiliare dubioase, acum familia Pascu e implicată într-un dosar de furt de gaz metan.
Poliţiştii au întocmit două dosare de cercetare penală, unul pe numele mamei lui Mirel Pascu, ca urmare a unui control efectuat împreună cu reprezentanţii societăţii de furnizare a gazului în oraşul Bocşa. „În urma verificărilor efectuate, în curţile a două imobile situate pe Strada Vasile Alecsandri şi Zeno Vancea, au fost identificate două contoare ce prezentau mai multe orificii, fapt ce a condus la înregistrarea incorectă a cantităţii de gaz consumat. Cele două imobile aparţin unei femei în vârstă de 64 ani, respectiv unui bărbat în vârstă de 79 ani. În ambele cazuri se continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, a precizat pentru Express de Banat, Ancuţa Cărbunaru, reprezentantul Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului Caraş-Severin.
Casa familiei Pascu de pe Strada Vasile Alecsandri e trecută pe numele mamei fostului primar, astfel că, aceasta este cercetată penal pentru infracţiunea de furt calificat. De fapt, e vorba despre două imobile, vechea casă părintească a actualului consilier local şi o vilă cu etaj, în care locuieşte în prezent sora acestuia.
Contor sigilat
Mirel Pascu susţine că el nu mai locuieşte acolo, având acum domiciliu în Timişoara. „În acea casă locuiesc părinții mei, însă ce a apărut în acel comunicat de presă sunt aberații. Ceasul avea sigiliul pe care l-au desfăcut cei de la gaz atunci pe loc și au spus că e ceva în neregulă cu el. Cum puteau părinții mei să umble în interiorul contorului? Trebuie să fii de specialitate să știi ce e acolo și să-l desfaci, nu puteau să umble decât cei de la gaz, în niciun caz proprietarul. Cei de la gaz tot vin, verifică, ce fac ei de fapt la ceasuri nimeni nu știe. M-au căutat săptămâna aceasta să îmi spună că vin în control și la mine acasă. Eu stau acuma în Timișoara și le-am spus că se pot duce singuri să verifice, nu este nicio problemă, sau pot aștepta până vineri, când ajung și eu în oraș, însă nu m-au mai contactat, nici nu știu dacă au fost sau nu”, a explicat Mirel Pascu pentru Express de Banat.
Mai mult decât atât, fostul primar susţine că părinţii lui plătesc facturi mari la gaz, astfel că nu se justifică nicio suspiciune de furt. „Am în față factura la gaz pe ultima lună și este de 700 de lei. Credeți că dacă ar fura părinții mei gaz așa cum sunt acuzați ar fi factura așa de mare? Ar trebui să nu depășească 100 de lei. Ei pot face calcule, dar eu nu voi fi de acord să plătească ai mei ceva în plus pentru că nu au făcut nimic”, a mai spus Pascu.
Pus într-o postură delicată, Mirel Pascu ameninţă cu avocaţii şi instanţele de judecată: „Nu știu exact ce vor să facă, dar îi vom acționa și noi în instanță pentru că acel contor de la casa părinților mei avea sigiliu și nu aveau acces în interiorul său ca să facă modificări. Indiferent ce vor face mai departe vor avea de discutat cu avocații noștri, pentru că oricum cei de la gaz au luat contorul și au plecat cu el. De unde știm noi că cel prezentat era cel pe care l-au luat de la casa părinților mei?”
Conferința „Translation and Usability” a reunit zeci de specialiști din 7 țări, 8 universități și instituții ale Uniunii Europene la Timișoara. S-a dezbătut rolul traductologiei în dezvoltarea unor produse...
EVRYO – informare aviz gospodărire apă, izvor Rau, localitatea Văliug, Caraș-Severin
Elevii de la două școli din Lugoj, relocați pentru modernizarea unităților de învățământ
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281