Fake news la Timișoara! Raed Arafat: „Nu se mai opresc!”

Șeful DSU spune că cei care încearcă să răspândească minciuni care să facă oamenii să nu respecte măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 se folosesc de fake news, așa cum s-a postat, pe un grup din Timișoara, că toate DSP-urile vor fi conduse de armată.

Arafat spune că ceea ce s-a postat pe un grup din Timișoara, cum că el ar fi declarat că armata va conduce toate DSP-urile teritoriale este o știre falsă. „Cei cu minciunile și fake news nu se opresc! În continuare se încearcă prin orice metodă posibilă să răspândească minciuni care să facă oamenii să refuze să respecte sfaturile, recomandările și regulile care se referă la prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2. Încă un exemplu de manipulare și dezinformare postat pe un cont de facebook din Timișoara. Astfel de dezinformări și manipulări sunt menite să destabilizeze comunitățile și să instige specialiștii și populația împotriva celor care gestionează pandemia. În continuare vă recomand să aveți mare grija de unde vă informați!”, spune Raed Arafat pe pagina sa de Facebook.

Pe un grup din Timișoara a fost distribuit o declarație atribuită secretarului de stat Raed Arafat. Acesta ar fi spus: „Am decis ca armata să conducă toate DSP-urile teritoriale, vom implica inclusiv forțele militare pentru identificarea suspecților de covid și paza celor internați și carantinați. Avem nevoie de instituțiile de forță, nu avem suficient personal. Am desemnat generali de armată în conducerea DSP la nivelul fiecărui județ”. Acest mesaj este, însă, fals, potrivit lui Raed Arafat.

Totuși, secretarul de stat colonel medic Ionel Paul Oprea va coordona Direcția de Sănătate Publică (DSP) a Bucureștiului, până la remedierea deficiențelor constatate la nivelul acestei instituții, în urma unei decizii a ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/