FABULOS. Librăria Cărturești din București, într-o ruină din Oravița!

biblioteca oravita2

Peste 3 milioane de lei se investesc pentru realizarea centrului cultural multifuncțional inspirat din superba librărie Cărturești, de pe Strada Lipscani, centru ce va fi amenajat în clădirea fostului cinematograf din Oravița, astăzi, o ruină. 

Au fost scoase la licitație de către Compania Națională de Investiții proiectarea, execuția și dotarea centrului cultural multifuncțional, un proiect pentru care primarul Dumitru Ursu a insistat foarte mult, în ciuda celor care susțineau că e imposibil de realizat așa ceva într-o ruină. Pentru că, într-adevăr, clădirea de peste drum de primărie, fostul cinematograf, arată astăzi deplorabil. Apa de ploaie se infiltrează în pereți, tâmplăria e complet distrusă, instalaţiile sanitare şi hidranţii de incendiu lipsesc cu desăvârșire, iar despre instalație electrică, la fel, nu se mai poate vorbi. Tencuiala exterioară e și ea grav afectată, astfel că fostul cinematograf nu e doar un pericol, dar strică și aspectul zonei. Edilul-șef a insistat însă pentru reabilitarea clădirii și transformarea ei într-un centru cultural multifuncțional.

„Se vor reface interioarele, se repară șarpanta și toate cele afectate de-a lungul vremii, se vor schimba toate ușile și ferestrele, se vor monta instalaţii noi sanitare și electrice, dar vom amenaja și trotuarul din fața clădirii. Va fi ceva spectaculos, pentru că e inclusă în proiect inclusiv iluminarea arhitecturală a clădirii. Ne-am inspirat din ceea ce am văzut la Librăria Cărturești, e adevărat. Nu am copiat, dar mi-a plăcut foarte mult ce am văzut la București și ne-am inspirat și noi. A ieșit ceva deosebit.”, a declarat primarul Dumitru Ursu pentru expressdebanat.ro.

Valoarea proiectului e de 2,86 milioane lei, la care se adaugă TVA.

biblioteca ortavita 4

biblioteca oravita 3

biblioteca oravita 2

biblioteca oravita

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/