Banatul Caransebeș întâlnește pe teren propriu echipa Știința Explorări Baia Mare, grupare care a trecut cu ușurință de gugulani în toate confruntările atât din acest campionat, cât și în primul tur al Cupei României.
Pentru voleibaliști, situația nu se mai poate schimba în urma acestui meci, Banatul ocupând locul V, însă pentru băimăreni situația acestui joc este importantă pentru consolidarea poziției pe locurile fruntașe din clasament, ne-a precizat antrenorul caransebeșean Valentin Pereu.
„Dacă Baia Mare obține toate cele trei puncte, atunci încheie sezonul regulat pe locul III, în fața celor de la Galați. Presiunea este pe ei și poate de aceea ar trebui să jucăm doar pentru moral și pentru publicul ce ne-a susținut tot acest campionat. Pentru noi, este importantă poziția numărul V, vom juca play off-ul nr. II pentru locurile 5-8. Ne-am îndeplinit obiectivul până acum, dar dorim să obținem la final acest loc V pentru că începe greul de săptămâna viitoare. Avem meciuri cu CSM București sâmbăta viitoare și la o săptămână la București. Și drumul continuă, însă le luăm pas cu pas”, a concluzionat antrenorul Valentin Pereu.
Partida dintre Banatul Caransebeș și Știința Explorări Baia Mare, contând pentru ultima etapă din sezonul regulat, va avea loc sâmbătă, ora 18.00, la Sala Polivalentă Victoria din Caransebeș.