Expoziție inedită la intrarea în Spitalul Județean din Timișoara. Cine este autorul sculpturilor?

photo 2022 11 29 08 01 44

Timp de două luni, la intrarea în Spitalul Județean din Timișoara vor putea fi văzute lucrări în lemn ale unuia dintre membrii Asociației Artiștilor Plastici Romul Ladea, Ciprian Surulescu. Sculptorul lucrează în lemn și rădăcini de nuc, stejar, tei sau tuia. 

Ciprian Surulescu are în portofoliu mai multe participări la expoziții de grup și lucrează ca tâmplar la Spitalul Județean Timișoara de acum 21 de ani. Lucrează lemnul acasă și în tabere de sculptură.

Ciprian a terminat cursurile pentru sculptură în lemn, piatră și gips la Școala de Arte Timișoara și acum s-a îndreptat spre meșteșug.

„Vreau să învăț mai multe despre cioplitul lemnului și despre olărit, apoi despre turnarea în piatră și în bronz. Toate aceste elemente naturale au un punct comun: pământul. Iar lutul, lemnul și piatra se lasă îmblânzite când le lucrezi cu sufletul tău.”, a spus sculptorul.

Ciprian Surulescu are lucrări de 20 de cm, dar și de 2 metri, lucrate în lemn și rădăcini de nuc, stejar, tei, plop, cais, salcâm sau tuia. Cu intenția de a-l reda cotidianului, în valențele sale estetice, meșterul decopertează lemnul și reface calea spre esențe. Îl expune și comunică în mod figurativ cu un timp ascuns în fibra acestuia. Munca sa devine o nuanță a adevărului din viața reală exprimată prin forme simple. Merge spre devenirea lemnului instinctiv, fără timpi intermediari și spune despre sine că este doar un începător.

Sculptorul va așeza propriile lucrări în holul Spitalului Județean în 5 decembrie. Vernisajul va avea loc în 16 decembrie, de la ora 12. Curator este Reghine Tîrnoveanu, artist plastic. Lucrările rămân permanent în spațiul amenajat, până la sfârșitul lunii ianuarie 2023.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/