Explozia a oprit producţia la Oţelu-Roşu

Cei 500 de angajați ai Combinatului din Oțelu-Roșu stau din nou acasă. Asta, după ce, firma Mechel a oprit temporar producția la oțelăria electrică. Același lucru s-a întâmplat și în cursul iernii, din cauza crizei de fier vechi și a imposibilității de transport a materiei prime, din cauza iernii grele.

Deși explozia de sâmbătă nu s-a soldat cu victime, așa cum s-a întâmplat în urmă cu doi ani, când doi muncitori s-au ales cu arsuri grave pe o mare suprafață a corpului, iar unul a murit, de pe urma incidentului au de suferit cei 500 de angajați ai Combinatului, care pentru moment nu își mai pot desfășura activitatea în condiții normale. „În data de 10 martie cuptorul electric cu arc din Oțelăria Electrică din Oțelu-Roșu a fost oprit din cauza unor motive tehnice. Ca urmare a dereglării procesului tehnologic s-a produs penetrarea zgurei și a metalului lichid prin captușeala de protecție a cuptorului. Cuptorul și sistemul de comunicații auxiliare au suferit unele deteriorări.

La întreprindere au fost demarate cercetări pentru evaluarea situației și lucrări pentru eliminarea efectelor incidentului”, potrivit comunicatului de presă transmis de oficialii Companiei Mechel.

Producție sistată şi în februarie
Oţelăria de la Oţelu-Roşu și-a mai suspendat temporar activitatea și în luna februarie, din cauza crizei de fie vechi, cu care s-a confruntat. De altfel, biroul de presă al companiei Mechel a anunţat atunci că a luat această decizie şi din cauza ninsorilor abundente.

Angajații Uzinei Ductill Steel de la Oţelu-Roşu au avut probleme cu producţia, din cauza crizei de fier vechi şi a imposibilităţii de a aproviziona societatea cu materie primă, din cauza drumurilor acoperite de zăpadă. „Divizia Metalurgică Est-Europeană Mechel anunţă oprirea temporară a producţiei la oţelăriile electrice ale întreprinderilor Mechel Târgovişte şi Ductil Steel Oţelu Roşu, din cauza dificultăţilor de aprovizionare cu fier vechi datorate condiţiilor meteo nefavorabile. Începand cu 18 februarie, funcţionarea secţiilor oţelăriilor electrice ale uzinelor Mechel Târgovişte şi Ductil Steel Oţelu Roşu este sistată temporar din cauza dificultăţilor în aprovizionarea cu fier vechi şi cu alte meteriale folosite în procesul tehnologic”, potrivit comunicatului de presă transmis de oficialii Mechel, în luna februarie.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/