Exodul ucrainenilor: „Există riscul de apariție a unor boli infecto-contagioase”

ecoli

Un milion de refugiați au fugit din Ucraina în țările vecine de la începutul invaziei ruse, potrivit Organizației Națiunilor Unite. Medicii atrag atenția că există riscul apariției unor boli infecto-contagioase, mai ales că stresul la care sunt supuși refugiații este un factor important în procesul de scădere a imunității.

Conform datelor prezentate de premierul Nicolae Ciucă, pe teritoriul României au rămas peste 46.000 de ucraineni, dintre care 18.000 sunt copii. Puțin peste 1.000 au solicitat azil, iar aproape 500 au rămas în centrele de azil din România.

„Nu poți fi bine din punct de vedere psihic când ai fugit din țara ta, când nu știi ce se întâmplă cu familia și când te întorci acasă. Aceste persoane sunt predispuse la boli infecto-contagioase. Trebuie să le punem la dispoziție condiții bune. Am fost mândru de felul în care s-a mobilizat România. Acest lucru este esențial, să le creezi acest confort. Să le poți da cartele de telefon sau un telefon să îi sune pe apropiați să poată ține legătura. Sunt lucruri mărunte, dar sunt esențiale pentru starea lor de bine și pentru sănătatea psihică și mentală. Cred că psihologii ar putea avea un mare rol pentru cei care solicită consiliere”, a spus medicul Virgil Musta, de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara.

Printre patologiile care pot apărea, în cazul în care nu se respectă regulile de prevenție, este enterocolita. De altfel, există riscul apariției unor cazuri de poliomielită.

„În arealul geografic al Ucrainei există anumiți germeni. O anumită patologie. În arealul nostru există altă patologie. Și atunci, foarte probabil ca cei care vin să nu aibă imunitate în fața germenilor noștri. Acea enterocolită pe care noi o definim a turistului. Merg dintr-o zonă geografia în alta în care nu au imunitate. Nu totdeauna e ușor să prepari alimente în condiții igienice și există acest risc de a apărea aceste enterocolite, mergând până la dizenterie. Sper să nu fie și febră tifoidă. În ultimii trei ani, am avut alerte epidemiologice de poliomielită în Ucraina. Din păcate, din cauza situației prin care a trecut această țară în ultimii ani, situație de război în anumite zone, chiar dacă erau lupte interne, sistemul de sănătate nu a funcționat cum a trebuit să funcționeze. Așadar, procentul de populație vaccinat este mic, iar asta predispune la apariția unor boli, boli ale copilăriei de care, în mod normal, te protejezi prin vaccinare. Din păcate nici populația României nu stă bine la vaccinare, lucru care a permis să se dezvolte și acea epidemie de rujeolă”, a mai explicat Virgil Musta.

Pandemia ne-a sărăcit pe toți în imunitate

„Ne-a bulversat și psihic. Psihicul acționează între 30 și 50% spun eu, în ceea ce privește evoluția favorabilă a unei boli. Sau nefavorabilă dacă vorbim despre negativism. Am văzut acest lucru la pacienți cu Covid-19. Contează extrem de mult să ai un psihic bun”, a mai spus medicul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/