Există Bali de România? Da, există, în Caraș-Severin!

complex egreta
casinoherculane by sungarden

Cu gândul la vacanță, cine nu și-ar dori o destinație exotică? Și dacă nu putem ajunge, de exemplu, în Bali, există în Caraș-Severin, un loc special căruia i se spune „Bali de România”. Nu e o invenție, ci e un loc interesant care stârnește curiozitatea multora.

Cine dorește să petreacă zile de vacanță în zona cu denumirea consacrată de-acum găsește locuri libere doar pentru sezonul estival viitor. Complexul lacustru Egreta, situat în Clisura Dunării, în dreptul comunei Berzasca, are un grad de ocupare aflat la capacitate maximă.

„Sunt numeroși turiștii din țară care au dorit să experimenteze cazarea în bungalourile amplasate deasupra luciului de apă. Acestora li se adaugă și câțiva turiști străini, din Europa, mai curajoși, care au plecat din țările lor chiar și în condiții de restricții sanitare. De altfel, în ultima perioadă au fost văzute din nou vase de croazieră pe Dunăre, ceea ce ne duce cu gândul că, treptat, viața va intra pe făgașul normal de dinainte de pandemie.”, spun operatorii din turismul zonal.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Consultând diferite oferte, observăm că vapoarele de croazieră au trasee pornind din Passau-Germania, cu escale în numeroase porturi: Viena, Budapesta, Belgrad, cu punct terminus Oltenița, Constanța sau Delta Dunării. Din păcate, niciun vas de croazieră național sau internațional nu are punct de escală în localități-port din Caraș-Severin.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/