Racul Bihorean sau Austropotamobius bihariensis, în varianta științifică, este numele pe care „tatăl său”, Lucian Pârvulescu, i l-a ales. Crustaceul nu se mai găsește nicăieri în lume, fiind prezent doar în Vestul Munților Apuseni.
„Să găsești o nouă specie de rac e cam și cum ai găsi o nouă planetă în Sistemul nostru Solar” – spune glumind Lucian Pârvulescu după ce a așteptat un an și jumătate până când noua descoperire a fost confirmată de specialiștii internaționali. Conferențiar la Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Lucian studiază racii din anul 2006, de atunci fiind implicat în mai multe proiecte care au vizat racii din România.
„Cu această ocazie am reușit să aflu cu exactitate locurile în care se află răspândiți racii din întreaga țară. Am mers mai departe cu cercetările și am inițiat colaborări cu oameni de știință din Germania, ocazie cu care mi s-a oferit posibilitatea să analizez pentru prima dată probe generice provenite de la racii din România. Așa am ajuns la un rezultat care ne-a luat prin surprindere până și pe noi – și anume că racii din Munții Apuseni sunt total diferiți din punct de vedere genetic față de toți ceilalți raci din Europa”, a spus Conf. Univ. Dr. Lucian Pârvulescu.
În urma unui studiu complex, realizat împreună cu alți cercetători din România, Ungaria, Germania și America, a fost pusă la punct istoria racilor din Europa. Lucian Pârvulescu a decis să meargă mai departe și să caute argumente care să ateste faptul că racii din Apuseni sunt de fapt o nouă specie. „Am fost în teren, am luat la mână zeci de raci pe care i-am comparat atât pe ei între ei, dar și cu alți raci din Banat, toți considerați până în acest moment ca fiind aceeași specie – Racul de Ponoare Austropotamobius torrentium. O muncă de chinez bătrân care a însemnat căutarea diferențelor dintre racii din Apuseni și cei din Banat. Doar cu aceste dovezi se putea lua în considerare ipoteza ca racul din Apuseni să fie într-adevăr o altă specie”, a declarat Lucian.
Cercetările au culminat cu descoperirea unor diferențe semnificative și discrete ce nu pot fi observate la prima vedere. Toate aceste argumente au fost introduse într-o lucrare științifică pe care Lucian Pârvulescu a trimis-o specialiștilor pentru verificare și publicare la o revistă de specialitate din Germania. Noua specie de rac a fost validată după aproximativ un an și jumătate. Specia se află acum în Catalogul Internațional al Speciilor de Animale. „Este practic copilul meu de care trebuie să am grijă de acum încolo. Tot ce îmi doresc este să pot accesa fonduri de cercetare care să îmi permită un studiu mult mai aprofundat asupra acestei specii noi de rac astfel încât să primească un statut legislativ atât în România, cât și în străinătate și, bineînțeles, să își găsească un loc printre speciile cu care această țară să se mândrească pentru că este al nostru”, a mai spus cercetătorul.
Până acum, în Europa se cunoșteau doar cinci specii de rac, dar odată cu descoperirea făcută de cercetătorul bănățean, numărul total de specii a crescut cu 20%.
Articolele de specialitate pot fi accesate și aici:
https://doi.org/10.1016/j.jcz.2019.01.006
https://doi.org/10.1002/ECE3.4888