Incident grav petrecut la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara. Un bărbat s-ar fi electrocutat în timpul unor lucrări de reabilitare din curtea unității sanitare. Acesta se află în stare gravă. Rudele cred că este vorba de un accident de muncă și se tem că acest caz va fi mușamalizat.
Tată a trei fete, Cornel Lupulescu, locuitor în satul Șoșdea din județul Caraș-Severin, se află în stare gravă la Spitalul Municipal din Timișoara. Bărbatul s-ar fi electrocutat în timpul unor lucrări din curtea unității sanitare. Potrivit unor surse, incidentul ar fi avut loc miercuri, în jurul orei 14.00, iar bărbatul nu ar fi purtat echipament de protecție. De asemenea, nu este angajat al Spitalului „Victor Babeș”, ci al societății comerciale care efectuează lucrările.
Lui Cornel Lupulescu i s-a acordat primul ajutor în curtea unității sanitare. Ulterior a fost transferat la Spitalul Municipal unde a ajuns și fratele acestuia. „Am ajuns pe la ora 19.00 la spital după ce am fost anunțat. Am aflat că s-a electrocutat. A venit și patronul firmei la spital. El este electrician de meserie. Am aflat că totul e ars în el, ficat, rinichi”, a declarat, pentru Express de Banat, Daniel Lupulescu, fratele bărbatului.
Potrivit reprezentanților de la Spitalul Municipal, bărbatul este internat în secția de Anestezie și Terapie Intensivă. „În cursul zilei de ieri a fost adus un pacient de la Spitalul de Boli Infecțioase «Victor Babeș». Acesta se află internat la Terapie Intensivă. Este intubat și ventilat, stabil hemodinamic”, a declarat Ramona Gîdea, purtătorul de cuvânt al unității sanitare.
După ce a fost anunțat că fratele său este în comă, Daniel Lupulescu, aflat în stare de șoc, a sunat la 112, în speranța că autoritățile se vor sesiza și vor demara o anchetă. „Poliția a fost sesizată doar de mine. Doamna mi-a făcut legătura cu un polițist care mi-a spus că mă amendează pe mine. Fratele meu e ca și mort. La spital se fac niște alei în curte și trebuie puse și becuri. El, electrician de meserie, era într-un utilaj condus de altcineva. Am mai avut și eu contact cu acest domeniu și știu că nu au voie să ridice o persoană în cupă, ci se ridică într-o ladă specială. El a fost ridicat într-o cupă. Patronul a zis că erau doi în cupă. Doctorii au zis că era doar el. Eu vreau să văd imaginile de pe camerele de supraveghere. Vreau să aflu adevărul. Nu vreau să mușamalizeze cazul”, a mai declarat Daniel Lupulescu.
Spusele acestuia sunt confirmate de autorități. „Astăzi a sunat fratele său la 112. Din centrală a fost repartizat la secția pe raza căreia se află spitalul. Spitalul «Victor Babeș» e pe raza Secției 1 Poliție. Spitalul sau firma unde lucra bărbatul nu au anunțat incidentul. Se efectuează cercetări”, a declarat Alexandra Petrovici, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.
Așteptăm un punct de vedere atât de la reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, cât și de la societatea comercială care efectuează lucrările în incinta unității sanitare.
UPDATE, ora 20.30
Reprezentanții firmei care execută lucrări la spitalul de boli infecțioase confirmă faptul că bărbatul s-a electrocutat. „Avea salopetă și bocanci, este echipamentul pe care îl avem în teren. Ceea ce știu de la colegii mei din șantier este că marți au fost tăiați niște copaci și acei copaci aveau atârnate cablurile care alimentau unul din corpurile spitalului. Corpul nu mai era alimentat cu energie electrică. Au venit cei de la ENEL și au spus că au remediat situația. Ai noștri au vrut să curețe crengile, să facă curățenie, dar unul din cabluri nu era perfect întins, iar angajatul a atins acel cablu atârnat. Asta s-a întâmplat”, a declarat administratorul firmei SC Romtim Instal SRL.
Suporterii timișoreni de la Druckeria au continuat tradiția Acțiunii de Crăciun. Anul acesta au ajuns cu pachete și zâmbete la zeci de familii din Timiș. Cadouri au primit 31...
Percheziții în Timiș, într-un dosar de trafic de droguri de mare risc
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281