UCMR a ajuns din nou proprietate a statului român sau, mai bine spus, statul s-a împroprietărit cu tot ceea ce nu i-a trebuit lui Adrian Chebuţiu din uzina reşiţeană.
Fostul preşedinte-director al Consiliului de Administraţie şi Adrian Preda, fostul director executiv, au scăpat de orice grijă, cel puţin deocamdată, deşi cei doi sunt indicaţi ca fiind vinovaţi de intrarea uzinei în insolvenţă, de vânzarea în condiţii dezavantajoase a patrimoniului acesteia şi de activarea datoriilor istorice prin efectuarea de plăţi preferenţiale şi neprioritare. Cel puţin astea sunt concluziile generale prezentate în Buletinul procedurilor de insolvenţă Nr. 12792/19.09.2012. Aşa cum Express de Banat a mai scris, Chebuţiu şi Preda sunt incriminaţi de o serie de dovezi prezentate în documentul respectiv. ,,Considerăm că persoanele care se fac vinovate de neplata obligaţiilor fiscale şi reactivarea datoriei istorice a societăţii sunt Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda, care au dispus direcţionarea fondurilor societăţii către plăţi privilegiate sau neprioritare, deşi cunoşteau efectele drastice pentru societate în caz de neplată a obligaţiilor fiscale la scadenţă”, este doar una dintre concluziile raportului.
Mai mult decât atât, în acelaşi act se arată faptul că Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda sunt cei care ar trebui să fie traşi la răspundere pentru dezastrul din UCMR: ,,Considerăm că atragerea răspunderii personale conform art.138 se impune în cazul celor doi manageri executivi, Adrian Chebuţiu, preşedintele în funcţie al Consiliului de Administraţie în perioada analizată, şi, respectiv, Adrian Preda, directorul executiv al societăţii din aceeaşi perioadă”. La momentul publicării acestor lucruri de expressdebanat.ro, cei doi foşti manageri au comentat acuzaţiile astfel: ,,UCM Reşiţa este o companie privată al cărei organ de conducere supremă este Adunarea Generală a Acţionarilor. Toate acţiunile domnilor Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda s-au bazat pe evaluări autorizate şi au fost rezultatul unor decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor şi ale Consiliului de Administraţie format din cinci membri – Adrian Chebuţiu, Dan Obădău, Mihai Drula (reprezentant acţionar majoritar INET), Patrick Salathe (reprezentant acţionar majoritar INET) şi Urs Wuetrich (reprezentant acţionar majoritar INET)”.
Mai mult decât atât, ,,Raportul în discuţie a fost contestat, întrucât conţine informaţii false şi incomplete, Administratorul Judiciar admiţând că acesta a «avut ca premise documentele şi informaţiile furnizate de societatea debitoare»”.
Contestaţie respinsă
În 25.09.2012, la Tribunalul Bucureşti a fost înregistrată contestaţia împotriva completării la raportul publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă privind cauzele, contestaţie făcută de Chebuţiu şi Preda. SC UCM Reşiţa SA a avut calitatea de intimat, dar părţi în dosar au mai fost lichidatorii VF Insolvenţă SPRL şi EURO INSOL SPRL şi creditorii DGFP Bucureşti, AVAS, INET şi INET AG.
Instanţa a respins contestaţia. ,,Admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei formulate de reclamanţii Chebuţiu Adrian şi Preda Adrian, excepţie invocată din oficiu. Respinge ca inadmisibilă contestaţia formulată de reclamanţi împotriva completării la Raportul privind cauzele şi împrejurările apariţiei stării de insolvenţă a debitoarei SC UCM Reşiţa, completare întocmită de administratorul judiciar V.F. Insolvenţă SPRL şi publicată în B.P.I nr.12792/19.09.2012”, a hotărât instanţa. Cu alte cuvinte, cele stabilite în documentul respectiv nu au avut la bază nici informaţii false, nici incomplete!
Bai Dani, tu traduci ca Goagal. Daca am auzit din trei surse ca esti bou si citesc articolu tau asta se confirma. La tine sula e prefectura si merele e pere. Cu alte cuvinte potrivesti cu mina ceti convine tie c-asa e mintea ta de Frankenstain. Zi mai bine ca de insolventa e vinovati ungurii ca l-au omorit pe Mihai Viteazu. Numa ca tu nai aflat si nai primit raportu instantei.
“UCMR a ajuns din nou proprietate a statului român”? Cind asta? Am putea afla, domnule reporter, numarul ordonantei sau legii prin care UCMR a trecut in proprietatea statului? Documentat cum sinteti sigur aveti si numarul Monitorului Oficial in care a fost publicat. Poate il publicati in serial si ne explicati continutul, cu alte cuvinte. Multumim anticipat.
Despre nea Borza hidroinsolventul si liquidatorul penal aveti vreo veste? Raportul la povestea enuntata aici https://expressdebanat.ro/breaking-news-administratorul-judiciar-al-uzinei-constructoare-de-masini-resita-urmarit-penal-pentru-conflict-de-interese il aveti? Nu ce zice Borza, ce zice documentul! Asta ca sa fiti corecti de la cap la coada
Daca am inteles bine din aceasta compunere, pe rolul Tribunalului Bucuresti se afla un proces de capusare. Cu alte cuvinte, acest tribunal a confirmat prin negatie o afirmatie, respingand o contestatie. Acesta e un pleonasm logic nu un rationament, dar nu conteaza. Titlul e tare, concluzia…
EXCLUSIV. Un preot din Gorj i-a cerut, luni, premierului Victor Ponta să îl ajute să devină director la Hidroelectrica, pe motiv că urmează să se pensioneze, iar salariul pe care îl are în prezent este prea mic pentru a avea o pensie decentă, Ponta chemându-l pe prefect şi spunându-i să preia acest caz. “Vă rog ajutaţi-mă cu un post de director la Hidroserv, că mai am trei ani până la pensie. Să am şi eu o pensie, că am un salariu mic. La cine să merg?”, l-a întrebat preotul pe premier, Ponta chemându-l pe prefectul judeţului Gorj, Ion Claudiu Teodorescu, pentru a prelua acest caz.Ponta l-a asigurat pe preot că prefectul va încerca să îl ajute în rezolvarea problemei sale, după care şi-a continuat programul.
Premierul Victor Ponta a spus că Remus Borza, preşedintele Consiliului de Supraveghere al companiei, “va pleca”.
Iniţial, Ponta a crezut că preotul are o problemă cu Remus Borza, preşedinte al Consiliului de Supraveghere de la Hidroelectrica, spunându-i acestuia: “O să plece domnul Borza”.
Premierul nu a făcut alte precizări legate de Remus Borza şi Hidroelectrica.
Preotul Grigore Cojocaru nu a dorit, ulterior, să facă niciun comentariu privind solicitarea adresată premierului Victor Ponta.
Nea Stan ciuciu, toti oamenii aia din fotografie sunt proprietate a statului român sau, mai bine spus, statul s-a împroprietărit cu toti care nu i-au trebuit lui Adrian Chebuţiu. Tot el este vinovat si de faptul ca Ursoniu ne-a anuntat ca pana in ianuarie toti cei 1000 de oropsiti stam acasa in continuare. Tot el este vinovat si ca UCMR este in pierdere din ianuarie pana in septembrie pe conducerea lui Borza. Hai ma ca ne aduce pe profit, ca in nota de fundamentare a impropietaririi Borza ne-a scris ca se face restructurare de personal si vanzare in bloc de active.
A mutat UCMR-ul la Bucale si acum pierde si personalitatea juridica cand trece la stat ca asa ne-a spus NITA la conferinta si Mocioalca in premiera la UCMR.
Cu alte cuvinte baiete, cele stabilite în documentul respectiv nu au avut la bază nici informaţii false, nici incomplete! spui tu ca esti mic, ca si varsta, nu cunosti ca datoriile la UCMR le-a facut TUDORA, le-a inmultit BARBU de la partidul stii tu cui si le-a adancit OBADAU. Cum ramane puisor cu raspunderea este doar pentru unii nu se imparte la comun si sa-i bagam la inaintare si pe cei de care tu nu iti asmintesti ca erai doar pe teava nu cu pixul in mana. Si daca citesc din ce scrii tu au fost si altii care au semnat langa preferatii tai si nu ii vad pe nicaieri, sau lor le trebuie ce a mai ramas din UCMR.
Atat de mic esti ca nu iti amintesti ca faceam productie de millioane de EUROsi nu aveam decat un calculator la 1000 de oameni. Nu aveam internet, nu aveam birouri, se scria pe masa de la tata mare de pe vremea UDR, nu aveam caldura si ne incalzeam perin biroucu bobarca facuta din butoaie de tabla in sectie si scoteam un cos pe fereastra si cand ajungeam acasa miroseam ca fratii tai de langa bloc. Tu vorbesti de note de fundamentare, oare ai citit-o si pe cea pe baza careia s-a vandut UCMR-ul, cu strunguri de inalta performanta, pe care eu personal nu le-am vazut cand lucram, cuptoare de tratamente termice care nu au functionat in veci. Tu ai vazut pe ce jafuri s-a vandut UCMR-ul la strain. In prezent mai suntem peste 10000 persoane fizice actionari la UCMR pe noi ne-ati intrebat ce vrem sa facem cu actiunile noastre si daca vrem sa ne despagubeasca statul roman. Mai scrie si ce ne doare pe noi nu doar ce te doare pe tine ca sta CHEBUTIU in Resita si nu ai tu loc de el.
E simplu de luat bucati dintr-un raport facut de nu conteaza cine si de prezentat drept articol. In cazul acesta, un raport facut cu tupeu de penalul Borza. Mai greu este de inteles cum functioneaza o societate comerciala. “Cu alte cuvinte” un Consiliul de Administratie are si niste sarcini de indeplinit, o raspundere de purtat, nu doar de incasat indemnizatii. In cazul in care CA a dat unda verde la o actiune sau alta, a facut-o prin votul majoritatii. N-am auzit ca Obadau, Salathe, Drula sau Wuetrich sa fi fost obligati de Chebutiu sa fie de acord cu el. N-au depus nici o plingere ca au semnat sub amenintare vreun document. Asta inseamna ca au fost de acord, iar pentru ce s-a intamplat bine sa-si imparta aplauzele iar pentru ce a iesit prost, sa-si ia aceleasi bobirnace. Ce mi se pare mai interesant e ca nimeni n-a fost interesat sa ia un punct de vedere de la vreun reprezentant al INET, care din actionar majoritar se trezeste minoritar. Cam ca la ’48, la nationalizare. Ar fi o idee pentru un reporter de investigatie de calibrul domnului Stanciu?
Remus Borza, amendat cu 10.000 lei pentru discriminarea angajatelor gravide şi mame de la Hidroelectrica.
Preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, Remus Borza, a fost amendat cu 10.000 de lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a afirmat că societatea nu este una “de lăuze” şi le-a numit pe angajatele mame “fătuci care au făcut copii pe bandă”.
Decizia a fost luată de Colegiul director al CNCD, întrunit miercuri în şedinţă, cu unanimitate de voturi, potrivit unui comunicat al consiliului.
Fostul administrator judiciar al Hidroelectrica, Remus Adrian Borza, a fost reclamat la CNCD în luna iunie, de către Sindicatul Hidroelectrica – Hidrosind, pentru că ar fi concediat mai multe femei aflate în concediu prenatal sau pentru creşterea copilului doar pe “criteriul maternităţii”.
În replică, Borza a declarat presei că “Hidroelectrica este o societate de producţie, nu de lăuze”, iar pe angajatele aflate în concediu prenatal sau de îngrijire a copilului le-a numit “fătuci care au făcut copii pe bandă rulantă şi nu au mai dat de mulţi ani pe la Hidroelectrica, plimbă aerul prin curtea instituţiei, pentru că sunt neveste şi amante de şmecheri… “.
“Eu ce să fac? Să dau afară inginerii, care sunt în producţie, sau să le dau pe fetele astea, care nu au mai dat de patru – şase ani pe la Hidroelectrica şi care sunt, oricum, personal TESA”, a mai spus atunci Borza.
Pentru aceste afirmaţii, CNCD a decis sancţionarea lui Remus Borza cu amendă contravenţională de 10.000 de lei.
Colegiul director a constatat că declaraţiile respective “reprezintă discriminare şi încalca dreptul la demnitate al femeilor”, conform articolului 2, alineatul 1, coroborat cu articolul 15 al Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000.