Şase dintre cele şapte persoane implicate în aducerea din Serbia a unor cantităţi impresionante de droguri şi-au aflat pedepsele aplicate de Tribunalul Timiş.
Gruparea condusă de Zlatco Costici, un tânăr din Moldova Nouă, a fost anihilată de DIICOT după ce a introdus în ţară nu mai puţin de şapte kilograme de cannabis. Drogurile erau furnizate de cetăţeanul sârb Milutin Stanojev grupului infracţional din România, care era coordonat de Costici din puşcărie. Mâna dreaptă a acestuia era iubita sa, Tereza Adam, cea care a asigurat toate legăturile dintre membrii grupării. Fratele fetei, Petru Adam, era cărăuş, Marius Buzura, unul dintre cei care plasa drogurile consumatorilor, iar Ioan Novăcescu şi Leonard Juriţa au fost şi ei implicaţi în traficul de cannabis.
Omul lui Omer Radovancovici
Zlatco Costici, cel care ispăşeşte o condamnare de cinci ani închisoare în dosarul grupării de contrabandă condusă de Omer Radovancovici, fostul primar al comunei Pojejena, a solicitat instanţei schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa, dar Tribunalul Timiş a respins-o ca nefondată. Costici a fost găsit vinovat pentru două infracţiuni, organizare a traficului internaţional de droguri şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, şi fost condamnat la şapte ani închisoare. Această pedeapsă i-a fost contopită cu pedeapsa de cinci ani închisoare aplicată inculpatului printr-o sentinţă definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de anul acesta, dar i-a fost aplicat un spor total de 12 luni puşcărie, astfel că, Zlatco Costici va executa pedeapsa rezultantă de opt ani închisoare.
CITEȘTE ȘI: Riscă încă peste 10 ani de închisoare!
Marius Buzura a fost condamnat pentru trafic de droguri de risc în formă continuată, deţinere de droguri de risc în vederea propriului consum şi organizare a traficului internaţional de droguri de risc la şase ani şi opt luni închisoare. Iubita lui Costici, Tereza Adam, a fost găsită vinovată de comiterea celor mai multe infracţiuni: trafic de droguri de risc în formă continuată, deţinere de droguri de risc în vederea propriului consum, organizare a traficului internaţional de droguri, trafic internaţional de droguri de risc în formă continuată şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. “Instanţa aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de patru ani închisoare, la care adaugă un spor de un an închisoare, urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa rezultantă de cinci ani închisoare”, se precizează în sentinţa Tribunalului Timiş.
Au scăpat de puşcărie!
Ion Novăcescu şi Leonard Juriţa au primit pedepse neprivative de libertate. Ambii au scăpat cu câte doi ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de patru ani termen de încercare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată. Aceştia au fost obligaţi de instanţă ca, pe durata termenului de încercare, să desfăşoare o activitate neremunerată în folosul comunităţii, cu o durată de 150 de ore, într-una din locaţiile stabilite de instituţia de supraveghere. Petru Adam a fost condamnat de instanţa de fond pentru trafic de droguri de risc şi trafic internaţional de droguri de risc la un an şi jumătate închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de şase ani termen de încercare. Adam va lucra 250 de ore în folosul comunităţii. Faţă de Milutin Stanojev, furnizorul sârb, s-a dispus disjungerea cauzei.
Droguri confiscate
Instanţa a dispus confiscarea drogurilor şi instituirea sechestrului asigurator asupra banilor ridicaţi cu ocazia percheziţiilor. La Buzura în locuinţă au fost găsite peste un kilogram de cannabis şi suma de 9000 lei. De la inculpata Tereza Adam s-au ridicat sumele de 1.500 lei şi 1.850 euro, bani dobândiţi prin săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, în timp ce, la ceilalţi inculpaţi s-au găsit cantităţi mici de droguri şi sume modice de bani.
Sentinţa Tribunalului Timiş nu e definitivă şi a fost deja atacată cu apel.
CITEȘTE ȘI: Primarul s-a predat singur polițiștilor!
Omer, condamnat la 5 ani de pușcărie
Toata lumea din zonaa com.Pojejena stie ca aceasta organizatie de traficanti de drogori si a altor minuni ii apartine jegului de Omer , iar astia de la DIICOT se comporta in acest caz ca si cand n-au auzit niciodata de iel !… Ce mizerabili .
Ps….a primit putin si jegu asta de Costici .