EXCLUSIV: Tâlhar arestat după mai bine de un an!

Augustin George Buciu (foto), în vârstă de 21 de ani, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile de Judecătoria Reşiţa, iar Tribunalul Caraş-Severin a confirmat soluţia instanţei de fond în ceea ce-l priveşte pe tânărul acuzat de tâlhărie şi lipsire de libertate.

Un bărbat din Reşiţa despre care se ştia că se ocupă cu comercializarea ţigărilor de contrabandă a fost tâlhărit în luna octombrie a anului trecut în propria casă. Trei tineri, printre care şi un minor de 13 ani, au intrat cu forţa în locuinţa omului, l-au lovit bine şi l-au deposedat de mai multe bunuri. Augustin George Buciu şi Vasile Luigi Csengettyus au intrat imediat în atenţia anchetatorilor, dar s-au găsit probe concrete împotriva lor abia acum, la mai bine de un an de la producerea faptei, şi în ciuda faptului că, între timp, victima a decedat.

Cei doi au fost propuşi Judecătoriei Reşiţa pentru arestare preventivă, ambii primind mandat pentru 29 de zile. În cazul lui Csengettyus s-a emis mandat în lipsă, acesta fiind de negăsit. În schimb, Buciu a fost încătuşat. „Clientul meu, Buciu, a fost reţinut pentru o tâlhărie făcută în urmă cu un an şi o lună, în octombrie 2012, într-un apartament al părţii vătămate. Se reţine că i-ar fi luat un lănţişor şi o borsetă în care se aflau acte,  fără alte sume de bani. Se mai reţine că a lovit partea vătămată, producându-i leziuni ce au necesitat 26 de zile de îngrijiri medicale. În primă fază, în luna martie, a avut calitatea de martor, dar acum a fost cerută arestarea lui. El nu s-a sustras cercetărilor, a fost plecat în Austria. Partea vătămată a decedat, într-adevăr, dar nu a avut legătură de cauzalitate cu loviturile din momentul tâlhăriei”, a explicat avocatul Cosmin Bolosin.

Buciu şi Csengettyus sunt acuzaţi de tâlhărie în formă calificată şi violare de domiciliu.