EXCLUSIV. Stănescu încurcă socotelile liberalilor pentru Primăria Caransebeș și Consiliul Județean!

Marcel Vela a fost dat la un moment dat ca viitor președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, numai că de câteva zile pare mult mai probabilă rămânerea sa în fotoliul de primar al Caransebeșului!

Actualul vice al administrației publice județene, Ilie Iova, își manifestase public intenția de a candida pentru funcția de edil-șef al municipiului de pe Timiș și Sebeș, astfel că în PNL se vorbea despre rocada Vela-Iova. Calculele liberalilor nu sunt în niciun caz definitivate. Drept dovadă, în perioada următoare, la Caransebeș se va face un sondaj prin care se verifică poziționarea și încrederea pe care o au în ochii gugulanilor Ilie Iova, Alexandru Stănescu, directorul Liceului Traian Doda, Felix Borcean, și consilierul local Marius Isac.

Interesant este că Stănescu nu vizează doar Primăria Caransebeș. De fapt, asta este abia a doua sa opțiune. El ar fi mai interesat de șefia Consiliului Județean, dar nu l-ar deranja nici să ia loc în Parlament. În acest sens, Stănescu a depus o cerere la organizația municipală PNL Caransebeș, cerere ce pare să fi fost luată în calcul.

„E firesc să hotărască partidul numele candidaților. În principal, m-ar interesa Consiliul Județean, la Primăria Caransebeș s-a cam anunțat că rămâne tot domnul Vela. Deocamdată nu știm nimic sigur, tocmai de aceea se și face acest sondaj. La Consiliul Județean e clar că e nevoie de un suflu nou, de alte viziuni. Astăzi decidem, legat de sondaj, cine va mai fi inclus în el”, a declarat Stănescu pentru expressdebanat.ro. Chiar dacă deocamdată nu se cunoaște candidatul PNL, Stănescu este convins însă că Primăria Caransebeș va fi condusă și de acum încolo de un liberal: „Indiferent cine ar candida de la PNL, PSD-ul are șanse mici, deși nu sunt convins că pe liste se va afla candidatul anunțat acum. E o perioadă de tatonare”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/