EXCLUSIV: Şpagă în birourile de la CMJ!

A pretins şi a primit mită fără niciun fel de perdea, chiar în sediul instituţiei pe care o conducea la acea vreme. Acum, încurajat de sentinţa Curţii de Apel Timişoara, fostul comandant, Dorin Militaru, vrea să scape fără nicio zi de puşcărie.

Găsit vinovat deja de două instanţe pentru trafic de influenţă, Dorin Militaru îşi pune mari speranţe în sentinţa pe care o va pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce atât cei doi inculpaţi în acest caz, cât şi Ministerul Public au atacat cu recurs hotărârea Curţii de Apel Timişoara. Magistraţii timişoreni au redus pedeasa aplicată de Tribunalul Caraş-Severin în cazul fostului comandant al Centrului Militar Judeţean şi comisar-şef de poliţie de la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, la numai doi ani. Tot doi ani ar urma să execute şi Loreana Miulescu, complicea lui Militaru, care s-a bucurat şi ea de clemenţă şi pedeapsa i-a fost redusă cu şase luni la Curtea de Apel. Cei doi inculpaţi, care au păcălit mai multe persoane că, în schimbul unor importante sume de bani, le rezolvă angajarea la ISU “Semenic” sau în Poliţia din Caraş-Severin, vor pedepsea chiar şi mai blânde, motiv pentru care au atacat sentinţa instanţei de apel.
Şpagă în suportul pentru hârtii
Probele de la dosarul cauzei arată că Militaru a luat şpagă fără să-şi facă nici cea mai mică grijă şi există semnale potrivit cărora numărul celor traşi pe sfoară ar fi mult mai mare. Potrivit rechizitoriului, denunţătorul Mile Ştefan Iancovici s-a prezentat la biroul lui Militaru de la Centrul Militar Judeţean având asupra sa un plic cu suma de o mie de euro, în bancnote de 50 de euro. “Denunţătorul a remis în mod direct inculpatului plicul cu banii, aşezându-l într-un suport pentru hârtii aflat pe biroul inculpatului Dorin Militaru, concomitent acesta spunându-i denunţătorului că banii pretinşi nu sunt pentru sine, ci că urmează să-i dea unei persoane din cadrul ISU, care se va implica personal în susţinerea denunţătorului cu ocazia testelor scrise din cadrul concursului”, notează procurorii DNA.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/