Şef din Finanţe, arestat pentru tâlhărie!

Express de Banat a scris în urmă cu câteva zile despre legăturile periculoase dintre şefii instituţiilor din judeţ şi lumea interlopă. Şeful Biroului de Administrare Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a ajuns în arest după ce s-a comportat el însuşi ca un adevărat mafiot.

George Popescu şi alte trei persoane, angajaţi de-ai firmelor familiei sale, Adrian Daniel Fule, Silviu Ioan Mitruţ şi Florin Belciug, au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile de la magistraţii cărăşeni după tâlhăria cu săbii şi bâte din mijlocul drumului, asemănătoare cu ceea ce vedem în filmele cu mafioţi. Surse apropiate anchetei au povestit pentru expressdebanat.ro despre faptele incredibile ale funcţionarului public cu funcţie de conducere.

Acesta ar fi contactat o firmă din Bucureşti pentru a monta câteva instalaţii de aer condiţionat la o pensiune administrată de părinţii săi în Văliug. A plătit un avans de 1.000 de lei, dar firma respectivă ar fi întârziat montarea echipamentelor şi atunci Popescu s-a răzgândit. Nu a avut răbdare să-şi recupereze banii pe cale legală, care ar fi însemnat, poate, ceva mai mult timp, şi a apelat la metode de tip mafiot. Ar fi încercat să-l atragă pe reprezentantul firmei pe drumul Reşiţa-Văliug, moment în care acesta a sesizat că lucrurile nu sunt în ordine şi i-a cerut şoferului să întoarcă. A început o urmărire ca în filme. La km 5, spre Caransebeş, unde familia Popescu ar avea Pensiunea Memento, fostul Motel Castillo, şeful din Finanţe şi ceilalţi trei tineri au reuşit să-i blocheze pe fugari. Sub ameninţarea săbiei şi a armelor albe, i-ar fi luat omului portofelul cu 5.000 de lei şi un telefon mobil. I-au lăsat doar 200 de lei, cât să ajungă în Bucureşti. După ce victima a sunat la 112, oamenii legii ar fi găsit asupra tâlharilor bunurile sustrase prin ameninţare. Prezentanţi instanţelor de judecată, Şeful Biroului de Administrare Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, George Popescu, şi angajaţii Pensiunii Memento au fost arestaţi preventiv şi riscă ani grei de puşcărie.

CITEȘTE ȘI: LEGĂTURI PERICULOASE ÎNTRE INTERLOPI ŞI ŞEFII INSTITUŢIILOR

Şeful Direcţiei Generale a Finanţelor Publice din Caraş-Severin, Ion Dragomir, aşteaptă din clipă în clipă să sosească de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa hârtia care va duce la suspendarea din funcţie a lui George Popescu. ,,Ştiu că este arestat 29 de zile, ieri am cerut Parchetului comunicarea şi în acel moment va fi suspendat din funcţie. Nu am explicaţii pentru ceea ce s-a întâmplat, sigur că nu ne este totuna, dar faptele respective nu sunt legate de activitatea sa sau a instituţiei”, a declarat Dragomir pentru expressdebanat.ro.

Express de Banat a solicitat un punct de vedere şi reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin. „Patru bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti şi ulterior arestaţi, fiind suspectaţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie în formă agravantă. În cursul zilei de 30 iunie, Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 de către P.MARIUS, în vârstă de 35 ani, cu privire la faptul că, la ieşire din municipiul Reşiţa spre Caransebeş, a fost deposedat de suma de 5.000 lei. În urma investigaţiilor efectuate şi a declaraţiilor părţii vătămate s-a constatat că în timp ce partea vătămată împreună cu o altă persoană se deplasau cu un autoturism, a fost interceptat de alte două autovehicule, din care au coborât patru persoane şi, sub ameninţarea cu o sabie, bărbatul a fost deposedat de suma de 5.000 lei, fiindu-i înapoiate ulterior telefonul mobil şi suma de 200 lei. Cei patru au fost identificaţi ca fiind M.SILVIU, de 24 ani, F.ADRIAN, de 23 ani, P.GHEORGHE, de 37 ani, şi B.FLORIN, de 21 ani, toţi din Reşiţa, care au fost reţinuţi de poliţişti la scurt timp după sesizarea faptei. Poliţiştii au reuşit recuperarea a 2240 de lei din valoarea prejudiciului şi au confiscat sabia pe care suspecţii au abandonat-o după săvârşirea faptei”, a spus Ancuţa Cărbunaru.

 

Rămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu amănunte!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/