EXCLUSIV. Reacția lui Ludovic Orban după scandalul din organizația PNL Timișoara. Ce cataloghează ca fiind „profund nedemocratic”?

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Lupta pentru putere în Partidul Național Liberal scoate la suprafață interpretări diverse cu privire la aplicarea statutului partidului. La Timișoara s-au conturat două tabere care își dispută adevărul. De o parte sunt cei care susțin că au câștigat alegerile sâmbătă, în 3 iulie, de cealaltă parte – Biroul Politic Județean interimar al organizației, potrivit căruia alegerile nici nu au existat. 

După scandalul cu amenințări, acuzații de fraudă și arbitrajul din partea polițiștilor, spiritele nu s-au calmat la aproape o săptămână de la alegerile din 3 iulie. Echipa lui Raul Ambruș, cel care susține că este, potrivit statutului, noul președinte al organizației de Timișoara, așteaptă punctul de vedere al Comisiei de arbitraj.

Cronologic, potrivit unui comunicat transmis de PNL Timiș, Biroul Permanent Județean interimar al liberalilor timișeni nu recunoaște alegerile din 3 iulie.

„Presupusele alegeri de la PNL Timișoara nu au existat din punct de vedere statutar, deci ele nu pot fi nici validate, nici invalidate. Comisia de arbitraj de la București nu are asupra a ce să se pronunțe deoarece alegerile nu au avut loc. În baza celor enumerate mai sus, în cadrul BPJ interimar al PNL Timiș, a fost votată dizolvarea Biroului Permanent Local Interimar al PNL Timișoara și s-a ales o nouă componență. (…) Președinte interimar la Timișoara a rămas Alin Nica. Noul BPL interimar are ca principale atribuții organizarea alegerilor la municipiu și cercetarea și sancționarea faptelor acelor membri care au încălcat statutul și care, prin acțiunile lor, continuă să afecteze reputația PNL.”, se arată în comunicatul PNL Timiș.

Aripa Ambruș respinge decizia BPJ a PNL Timiș de numire a unui nou birou politic interimar la PNL Timișoara și își bazează acțiunea prin… rezultatul alegerilor din 3 iulie. Raul Ambruș invocă, la rându-i, statutul PNL.

„Din punctul meu de vedere, al echipei mele și al statutului PNL sunt președintele PNL Timișoara. Cealaltă tabără nu a fost mulțumită de rezultatul alegerilor și încearcă să facă absolut orice demers pentru refacerea alegerilor ca să schimbe rezultatul. Conform statutului, BPJ nu are prerogative de a valida sau invalida o alegere. Nici Biroul Național. Doar ia la cunoștință procesul-verbal. Ei se pot adresa Curții de Arbitraj de la București, printr-o sesizare, să conteste procesul-verbal sau modul în care s-au desfășurat lucrările ședinței. Și eu am făcut o sesizare la Curtea de Arbitraj privind faptul că nu este statutară dizolvarea biroului de dinainte de alegeri și numirea unui nou birou interimar acum, deoarece sâmbătă am avut alegeri perfect statutare la Timișoara. Așteptăm un punct de vedere din partea lor.”, a declarat Raul Ambruș.

1000x100 (4)

Contactat de ExpressdeBanat.ro, președintele PNL Ludovic Orban a exprimat un punct de vedere:

„Nu există instituția validării alegerilor. (…) Nu aveau competența să dizolve o conducere proaspăt aleasă într-o conferință municipală organizată chiar de ei. De Alin Nica și de Groza.”, a declarat Ludovic Orban.

Întrebat care e calea de urmat, Orban a mai spus: „Nu știu ce o să facă. Probabil o să fie atacată decizia. (…) E profund nedemocratic.”

Alegerile la nivel național pentru președinția PNL vor avea loc în 25 septembrie, iar bătălia se duce în fiecare județ, delegații fiecărei organizații contând la Congres. Alegerile la PNL Timișoara vor fi reprogramate, potrivit deciziei BPJ interimar, iar apoi ar urma să aibă loc și cele de la județ, programate inițial pentru 10 iulie. După scandalul din 3 iulie, Alin Nica anunța că „Ludovic Orban nu mai e președintele meu PNL”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/