Primele condamnări în dosarul primarului Borduz

Judecătoria Reşiţa a dat primele pedepse în dosarul în care primarul comunei Fîrliug este acuzat de deturnare de fonduri europene. Cei trei inculpaţi care şi-au recunoscut vinovăţia au scăpat ieftin. Faţă de ceilalţi, cauza a fost disjunsă, aceştia dorind să demonstreze că sunt nevinovaţi.

 

Trei dintre cei cinci reprezentanţi ai societăţilor care au întocmit în fals anumite contracte cu SC Banatica, pentru ca această firmă să poată justifica o importantă sumă de bani încasată de la Primăria Fîrliug, au recunoscut faptele pentru care au fost trimişi în judecată. Instanţa a ţinut cont de acest lucru, i-a judecat după procedura simplificată şi, în consecinţă, a aplicat pedepse relativ uşoare. Cosmin Nicorici, administrator al SC M-Proiect Consulting SRL, Ionela Durăin Duma, administrator SC Mike Security, şi fostul director de la SC Pieţe au fost condamnaţi la câte două luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Instanţa a astabilit pentru fiecare dintre cei trei un termen de încercare de doi ani şi două luni. Totodată, Judecătoria Reşiţa a dispus încetarea procesului penal privindu-l pe inculpatul Cosmin Nicorici pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. Într-o primă fază a urmăririi penale, acesta a încercat să ascundă adevărul procurorilor şi a minţit în legătură cu contractul respectiv.

“Instanţa dispune disjungerea cauzei şi cercetarea separată a inculpaţilor Borduz Ioan, Udroiu Sorin Ionuţ Claudiu, Crişan Cristian Eusebiu, Olar Mircea Duşan prin constituirea unui nou dosar”, se arată în încheierea Judecătoriei Reşiţa.