Primăria Reşiţa îşi ia parcările înapoi!

Scandalul parcărilor din municipiu este pe punctul de a lua sfârşit. Angajaţii deloc simpatici de la Repark nu mai au niciun motiv să pozeze, să filmeze şi să pună înştiinţări de plată în parbrizul maşinilor.

UPDATE

Într-o adresă trimsă de Primăria Reşiţa societăţii Eco Bau Parc la data de 1 iunie, municipalitatea anunţa că renunţă unilateral la contractul de concesiune a parcărilor cu plată. “Au apărut circumstanţe ce nu au putut fi prevăzute la data încheierii acestuia, circumstanţe care au afectat interesul public, cât şi faptul că, în urma concilierilor, aceste circumstanţe nu au putut fi soluţionate pe cale amiabilă”, sunt motivele invocate de municipalitate prin Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al municipiului Reşiţa.

Mai mult decât atât, astăzi, asministraţia locală a trimis o somaţie societăţii Eco Bau Parc prin care avertizează că, începând cu ora 10 a zilei de mâine, aceasta din urmă trebuie să înceteze întreaga activitate desfăşurată în parcările oraşului. În plus, trebuie să-şi ridice şi indicatoarele “parcare cu plată” de pe domeniul public. “Contractele au avut foarte multe deficienţe, am încercat să le rezolvăm pe cale amiabilă, ne-am repetat în repetate rânduri, dar aceste concilieri au eşuat, motiv pentru care s-a recurs la rezilierea unilaterală a acestui contract”, a declarat Liviu Gârtoi, directorul DADPP al municipiului Reşiţa. “Dacă Eco Bau Parc nu îşi va aduna indicatoarele de pe domeniul public va fi sancţionată cu amenzi între 400 şi 1.000 de lei pentru fiecare indicator. Sunt aproximativ 50 astfel de indicatoare amplasate pe domeniul public”, a declarat Alexandru Ciati, şeful Poliţiei Locale.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Contractul dintre municipalitate şi Repark a fost reziliat, au anunţat astăzi, reprezentanţii Primăriei Reşiţa. După luni de zile în care au refuzat pur şi simplu să intre în legalitate, în sensul de a încheia protocoalele impuse de lege cu Poliţia şi celelalte instituţii abilitate, oficialii firmei care a concesionat parcările rămân doar cu banii încasaţi până acum de la oamenii ameninţaţi că vor fi târâţi prin tribunale. Daniel Nechita, şeful Repark, a refuzat să stea de vorbă cu redactorii Express de Banat, precizând prin vocea secretarei sale că va reveni cu un telefon zilele următoare. În schimb, Bogdan Mischie, şeful Serviciului Parcări, nu ştie nimic despre acest subiect. “Nu am primit nimic oficial deocamdată”, a spus Mischie.

Vom reveni cu amănunte!

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/