EXCLUSIV Carnagiul lui Chişărău va fi pedepsit!

Iacob Chişărău, cel care a omorât trei tineri şi apoi a minţit cu neruşinare că ar fi suferit un infarct în timpul producerii accidentului, ar putea fi trimis în judecată pentru faptele sale chiar în această săptămână. 

Ancheta în cazul celor trei tineri omorâţi de fostul consilier judeţean al PDL, Iacob Chişărău, a fost îngreunată de expertizele pe care directorul de la Moldomin le-a tot solicitat. Iniţial a vrut să demonstreze că a suferit un infarct în timpul producerii accidentului, pentru ca ulterior să arate că maşina în care a intrat cu viteză avea probleme tehnice. Toate motivele invocate de acesta au fost însă respinse de procurori. Singurul beneficiu pe care l-a avut de pe urma lor a fost timpul pe care l-a câştigat.  Pe data de 6 mai se împlinesc deja doi ani de la tragicul accident, pe care directorul i-a petrecut liber ca pasărea cerului.

În timp ce familiile celor trei copii îşi plâng morţii, Iacob Chişărău a mai săvârşit câte o infracţiune pe ici, pe colo, de trafic de influenţă şi dare de mită. În timp ce îşi aşteaptă sentinţa în cazul mitei la Curtea de Apel Timişoara, primul său dosar se apropie cu paşi repezi de rolul instanţei de judecată. Asta pentru că materialul de urmărire penală este gata, urmând ca rechizitoriul să fie şi el făcut public în aceste zile.

Cum s-a produs accidentul  
Accidentul a avut loc la începutul lunii mai, 2011, pe DN 59 în judeţul Timiş. Şoferul, care era şi consilier judeţean la momentul producerii accidentului, a lovit în plin maşina care circula regulamentar şi în care se aflau patru studenţi. Tinerii de 20 de ani erau din Reşiţa şi se îndreptau spre casă. Trei dintre ei nu au mai ajuns la cei dragi. Singurul supravieţuitor, Alexandru Tamaş, ar fi fost contactat de autorul accidentului, ca să îl convingă să îşi schimbe declaraţia, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/