Jivan, favorită la postul de subprefect!

Actualul director al cabinetului prefectului de Caraș-Severin este principalul candidat la ocuparea scaunului de subprefect, potrivit unor surse apropiate Express de Banat.   

Se pare că ieșirea liberalilor de la guvernare are încă efecte în teritoriu. Anton Paulescu, membru cu state vechi în PNL, ar putea părăsi fotoliul pe care îl ocupă acum la Instituția Prefectului, locul său fiind luat de tânăra Luminița Jivan.

Acesta conduce în prezent cabinetul reprezentantului Guvernului în teritoriu, Silviu Hurduzeu. Informația nu este confirmată oficial, semn că social-democrații ar putea lua în calcul mai multe variante.

În cazul în care decizia va rămâne definitivă, Jivan va coordona, printre altele, activitatea serviciului de pașapoarte, al celui de permise auto, dar și compartimentul de relații publice.

Potrivit declarației de avere postată pe site-ul Instituției Prefectului, aceasta deține un teren și o casă la Remetea Pogonici, un apartament la Reșița și două mașini Ford.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/