Opt din dosare privesc numai instituții din Caraș-Severin, alte câteva zeci privesc instituții regionale, iar din cele locale doar unul a fost clasat, restul încă așteptând rezolvare.
NUP și clasare la Teregova!
Cel mai vechi dosar a rezultat în urma unui control făcut în 2009, la Primăria Comunei Teregova, control ce a scos la iveală mai multe nereguli în administrarea banului public. Este vorba despre plata unor lucrări neexecutate în valoare de 8.600 de lei, despre neînregistrarea în evidența contabilă a unor bunuri patrimoniale, dar și despre necompletarea unor registre contabile. Inspectorii le-au cerut funcționarilor să ia mai multe măsuri pentru repararea deficiențelor constatate. În anul 2010, inspectorii Curții de Conturi au revenit la Teregova pentru a verifica modul în care funcționarii s-au conformat după controlul din 2009, dar au descoperit că nu a fost pusă în aplicare niciuna dintre măsurile impuse, fapt pentru care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin. Prin ordonanța din 21 mai 2012, deci doi ani mai târziu, procurorii de la PT Caraș-Severin au dispus însă neînceperea urmăririi penale față de învinuit pentru evaziune fiscală și a declinat spre Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș cercetarea faptei de abuz în serviciu. Tot de doi ani au avut nevoie și procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș ca să soluționeze dosarul. Prin ordonanța din 28 aprilie 2014 au dispus clasarea cauzei prin aplicarea unei sancțiuni administrative, deși valoarea prejudiciului era 244.110 de lei. Dar lucrurile nu s-au încheiat aici. Curtea Constituțională a decis că asemenea ordonanțe, stipulate în Noul Cod Penal, nu sunt constituționale și trebuie să ajungă pe masa judecătorilor, procurorul general al României anunțând că decizia Curții Constituționale a fost asumată și că se caută o procedură pentru soluționarea cât mai eficientă a acestor mii de dosare, așa că ultima ordonanță urmează să fie analizată de către un judecător de la Caransebeș, după ce Ministerul Public și cel al Justiției vor stabili procedura exactă de urmat.
Mocanu a făcut ce-a vrut în Primăria Văliug!
Un alt control a fost făcut în anul 2012 la Primăria Comunei Văliug (http://www.curteadeconturi.ro/Publicatii/Rapoarte%20locale%202011/CARAS%20SEVERIN/Raport%20finante%20publice%20locale%202011%20Caras%20Severin.pdf), unde prejudiciul estimat se ridică la suma de 110.095 de lei, inspectorii Curții de Conturi sesizând Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița pentru „neînregistrarea unor creanţe, fals intelectual şi abuz în serviciu împotriva intereselor publice”. Vizat, fostul primar Marius Mocanu, care a acordat lucrări de construcţii propriei firme sau păsuiri de la redevenţe, chirii ori taxe de forare pentru aceeaşi firmă la care era acţionar. De altfel, în anul 2014 Agenţia Naţională de Integritate l-a şi declarat pe Mocanu incompatibil: „În exercitarea mandatului de primar, a semnat cinci acte adiționale la un contract de prestări servicii încheiat de către Primăria Comunei Văliug cu societatea în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de asociat, iar, în calitate de delegat al societății, a semnat o serie de facturi, facilitând producerea unui beneficiu pentru societate în cuantum de 235.760,12 lei, încălcând, astfel, prevederile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 75, lit. lit.c) din Legea 393/2004”. Deşi avea dreptul la apărare prevăzut de lege, Mocanu a refuzat să trimită un punct de vedere Agenţiei Naţionale de Integritate.
Dacă ANI s-a mişcat mai repede, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa nu dăduseră până la finele anului 2015 o soluţie în acest dosar, sesizat de Curtea de Conturi încă din anul 2012. „Noi avem trei procese cu domnul Mocanu, câştigate în instanţă, avem de recuperat 1 miliard de lei, aşa că am demarat procedura de executare silită”, spune actualul primar Sorin Blaga, cel care a fost, practic, obligat să preia primăria chiar după Marius Mocanu, primarul prins în flagrant de DGA că lua şpagă. Dacă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara i-a şi făcut rechizitoriul, fiind trimis în instanţă, lucrarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa şi, mai ales, recuperarea prejudiciului încă aşteaptă în sertarele procurorilor, la sfârşitul anului 2015, atunci când Curtea de Conturi a făcut această centralizare.
La Păltiniș, o mulțime de nereguli!
Tot aproape de un miliard de lei este şi prejudiciul imputat de Curtea de Conturi Primăriei Păltiniş. Mai exact, 744.950 de lei, inspectorii înaintând Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş un dosar pentru „gestionarea defectuoasă a patrimoniului şi abuz în serviciu contra intereselor publice”. Este vorba de acte justificative neînregistrate în contabilitate, nereguli în actele de concesionare a clădirilor şi terenurilor şi alte nereguli majore. Potrivit raportului Curţii de Conturi (http://www.curteadeconturi.ro/Publicatii/Rapoarte%20locale%202012/CARAS%20SEVERIN/Raport%20finante%20publice%20locale%202012%20Caras%20Severin.pdf), în urma controlului efectuat la Primăria Păltiniş „au fost încheiate angajamente legale prin care au fost angajate cheltuieli în anul 2012 peste nivelul creditelor bugetare aprobate cu suma de 51 mii lei”. Totodată au fost efectuate plăţi nelegale pentru obiective de investiţii care nu au fost înscrise în lista de investiţii. Astfel, în lista de investiţii a fost prevăzut un singur obiectiv de investiţii „Asfaltare străzi”, în valoare de 509,8 mii lei. În fapt, au fost încheiate contracte şi emise facturi pentru asfaltare străzi numai pentru suma de 81 mii lei, restul sumei fiind direcţionată pentru alte patru categorii de lucrări care nu au fost prevăzute în lista de investiţii. Pentru toate obiectivele de investiţii la care s-au executat lucrări şi s-au efectuat plăţi nu a fost întocmită documentaţia tehnico-economică prevăzută de normele legale în vigoare. De asemenea, nu au fost respectate procedurile de achiziţie, fiind încheiate mai multe contracte de lucrări pentru acelaşi obiectiv, în scopul eludării procedurilor de achiziţie, iar executarea lucrărilor nu a fost urmărită de un diriginte de şantier care să confirme realitatea şi exactitatea lucrărilor. În plus, procesele verbale de recepţie nu s-au întocmit în conformitate cu normele legale.
În cazul de faţă, este evidentă încălcarea legilor în vigoare şi lipsa oricărei preocupări pentru cheltuirea legală şi judicioasă a banului public. Valoarea prejudiciului cauzat bugetului local este de 745 mii lei! Întrucât s-a apreciat că abaterile reţinute prezintă indiciile săvârşirii unor fapte de natură penală, aşa cum sunt acestea reglementate de Codul Penal, având drept cauză nerespectarea prevederilor legale de către persoanele cu atribuţii în domeniu din cadrul entităţii, Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale din cadrul Curţii de Conturi, în baza Hotărârii Plenului nr.218 din 5 septembrie 2012, a sesizat organele de urmărire penală competente, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş. Şi aici dosarul zace în sertarul procurorilor.
La Naidăș, încasări pentru propriul buzunar!
Tot în anul 2012, Curtea de Conturi programase un control la Primăria Naidăş, dar acesta a trebuit reprogramat, deoarece actele contabile ale primăriei erau neconforme cu legea şi au fost întoarse spre a fi refăcute. „Conturile prezentate de către UATC Naidăş nu au îndeplinit condiţiile care să facă posibilă verificarea lor, fiind restituite în vederea refacerii/completării acestora. Totodată s-a constatat că evidenţa contabilă nu a fost organizată şi condusă în conformitate cu reglementările legale, acţiunea fiind suspendată şi reprogramată în perioada 02.11.- 07.12.2012, după refacerea evidenţei contabile şi a conturilor de execuţie”, au scris inspectorii în raport. Express de Banat a mai scris despre această anchetă. (https://expressdebanat.ro/furturile-mascate-ale-primarilor-caraseni-au-dat-gaura-si-in-bugetul-local-de-la-naidas-banii-publici-ascunsi-sub-salteaua-conducerii-ani-la-randul/).
Fosta administrație locală de la Naidăș, în frunte cu Andrei Garjan, avea ascunse sub preș zeci de datorii și cheltuieli nejustificate. Concluziile Curții de Conturi, publicate în urma controalelor, acuză fosta conducere de la Naidăș de însușirea necuvenitã a unor sume de bani, urmare a nedepunerii în contul deschis la Trezorerie a tuturor sumelor reprezentând veniturile bugetului local. Actele în cauză au fost încasate cu chitanțe manuale sau emise în sistem electronic ilegal și necorespunzãtor de cãtre persoanele desemnate cu gestionarea veniturilor. Faptul că nimeni nu a analizat și controlat activitatea acestora a generat o adevărată rețea la nivelul conducerii care, ascunsă în spatele investițiilor legale, a furat ani la rând din banii publici. Curtea de Conturi a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa (ar putea fi o eroare în raport şi să fie Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa) pentru un prejudiciu estimat de 243.438 de lei, dosar ce nu a fost soluţionat până la finele lui 2015.
Rămâi pe expressdebanat.ro pentru a afla în ce alte instituții publice e batjocorit și furat banul public!