EXCLUSIV. Infractori în slujba legii! Prefectul Ciobanu, inculpat pentru macrocriminalitate economică în dosarul Mike Security!

Procurorii de la Combaterea Crimei Organizate și cei anticorupție au aflat totul despre Viorel Pistol și despre activitatea sa infracțională. Sprijinită chiar de fostul prefect de Caraș-Severin, Nicolae Miu Ciobanu!

Viorel Pistol a pus bazele unui grup infracţional organizat care a desfăşurat, începând cu anul 2010, operaţiuni din sfera evaziunii fiscale şi a spălării banilor uzitând de moduri de operare care, în general, sunt utilizate de toate reţelele de evaziune fiscală. Mai concret, liderul grupării a început afacerea în anul 2003, prin înfiinţarea unei societăţi comerciale – SC Mike Security SRL – cu obiect de activitate  în domeniul pazei şi protecţiei, administrată de inculpata Ionela Valerica Durăin, societate comercială mai puţin cunoscută la vremea respective, dar care, pe parcursul funcţionării, a avut ca principal scop dezvoltarea la nivel naţional, ajungând, în cele din urmă, prin preluarea grupului de firme SC Pad Consult Guard SRL (SC Pad Consult Guard SRL şi SC Pad Consult Systems SRL), precum şi a SC True Security Force SRL, şi mai apoi, prin fuzionarea cu SC MIU GUARD SECURITY SRL, să poarte denumirea de SC Mike Security Group SRL (fostă  SC MIU GUARD SECURITY SRL).

Pe parcursul funcţionării SC Mike Security Group SRL, inculpatul Pistol a urmărit ca numele său să nu apară în structura acestei societăţi comerciale, fiind numiţi administratori, de-a lungul timpului, mai mulţi inculpaţi care au figurat ca asociaţi sau chiar administratori şi în cadrul altor societăţi comerciale folosite în scopuri evazioniste de către inculpatul Pistol şi ceilalţi membri ai grupării pe care a constituit-o cu sprijinul inculpatului Nicolae Miu Ciobanu, al inculpatei Ionela Valerica Durăin, al inculpatului Bebe Paşolea și al altora”, au reținut procurorii.

Pistol, omul din umbră!

SC Mike Security Group SRL a fost înfiinţată în baza cererii înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în 28 septembrie 2010, sub denumirea de SC MIU GUARD SECURITY SRL, având ca asociat unic pe Nicolae Miu Ciobanu! În 23 august 2011 se schimbă denumirea societăţii în SC Mike Security Group SRL.   În data de 21 septembrie 2011 se depune proiectul de fuziune prin absorbţie între SC Mike Security Group SRL, societate absorbantă reprezentată de asociat unic şi administrator Nicolae Miu Ciobanu, şi SC Mike Security SRL, societate absorbită, reprezentată de asociat unic şi administrator Durăin Ionela Duma. În  noiembrie 2011 se dispune numirea celui de-al doilea administrator al SC Mike Security Group SRL în persoana lui Nicolae Miu Ciobanu, pe perioadă nelimitată!

În ianuarie 2012 se retrage din societate Duma prin cesionarea celor 100 părţi sociale în valoare de 1.000 lei către Ciobanu, care devine asociat unic și administrator. Nu pentru mult timp, pentru că, în iunie 2012, e numit în această funcţie Bebe Paşolea. După un an, acesta îi lasă locul lui Alin Ionuţ Toader. „În data de 02.10.2014 (la aproximativ 3 zile după controlul inopinat al Agenţiei Regionale de Administrare Fiscală Deva), se înregistrează la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cererea prin care Toader demisionează din funcţia de administrator al SC Mike Security Group SRL”, au reținut procurorii. Intră în schemă acum Viorel-Ionuţ Bizău. Nu stă nici el mult. În octombrie 2014 demisionează și administrator e numit Daniel Gheorghe Holovcsuk, iar ca asociaţi: Pistol, Bizău şi Paşolea. Acesta din urmă se retrage din societate o lună mai târziu.

Practic, 4 noiembrie 2009 – 8 februarie 2010 este singura perioadă în care Pistol administrează în drept o societate comercială, SC Pad Consult Guard SRL, „ulterior evitând ca numele său să apară în cadrul societăţilor comerciale, alegând ca metodă numirea în calitate de administrator şi asociat a altor persoane, apropiate lui, tocmai în scopul de a se sustrage efectiv de tragerea la răspundere penală. Inculpatul Pistol a controlat din umbră întreaga activitate a societăţilor, în cadrul SC Mike Security Group SRL neavând decât calitatea de împuternicit pentru a efectua operaţiuni bancare alături de Nicolae Miu Ciobanu”, după cum s-a reținut la dosar.

Firme fantomă, facturi fictive

Pistol, sprijinit de ceilalţi membri ai grupării, a încercat menţinerea societăţii într-o aparentă sferă de legalitate prin crearea a două circuite fictive, dar complementare, care au constat fie în evidenţierea în actele contabile ale SC Mike Security  Group SRL a unor operaţiuni fictive, facturi, emise fie de alte societăţi comerciale controlate şi angrenate în mecanismul evazionist tot de el, fie în stabilirea de relaţii comerciale fictive cu alte societăţi comerciale din ţară, relaţii comerciale în baza cărora SC Mike Security Group SRL înregistra în contabilitate cheltuieli fictive în scopul diminuării artificiale a bazei impozabile sau taxabile şi, nu în ultimul rând, în scopul retragerii unor sume de bani din conturile societăţilor sau direct prin casieria societăţii, folosindu-se de o justificare falsă (plată furnizor/ plată factură).

„Mai mult decât atât, societăţile comerciale folosite pentru atingerea scopului  infracţional au fost rând pe rând radiate în încercarea de  a asigura conspirativitatea circuitelor financiare fictive, dar şi în încercarea de a îngreuna descoperirea şi cercetarea tuturor actelor frauduloase comise în atingerea scopului evazionist. Pistol-Ivan Viorel-Călin-Marian a controlat şi controlează încă din umbră întreaga activitate infracţională, fiind administratorul de fapt al tuturor societăţilor comerciale înfiinţate cu bună ştiinţă de alţi membri ai grupării sale. După radierea societăţilor comerciale absorbite, Pistol-Ivan Viorel-Călin-Marian, prin intermediari, a recurs la înfiinţarea unor noi societăţi comerciale cu comportament de tip fantomă, pe numele unor persoane de încredere sau chiar pe numele unor persoane cu o situaţie materială precară, lipsite de experienţă în domeniu, dar care, în schimbul unor foloase materiale, acceptau să îşi asume întreaga răspundere. Societăţile comerciale nou înfiinţate au avut ca sediu social, declarat, sediile comerciale ce au fost declarate şi de societăţile comerciale absorbite, în realitate nefuncţionând niciodată la acele adrese. Scopul acestor societăţi comerciale era acela de a asigura sustragerea SC Mike Security Group SRL de la plata taxelor, impozitelor, precum şi contribuţiilor, prin diverse manevre frauduloase. După scurt timp de la înfiinţare, o parte dintre aceste societăţi comerciale au fost introduse în insolvenţă (SC Pad Consult Work SRL şi SC Mike Security Work SRL), încercându-se, şi în cazul acestora, ascunderea activităţii infracţionale, precum şi îngreunarea procesului de urmărire a firului infracţional. În cursul anului 2015, inculpatul Pistol-Ivan Viorel a recrutat o terţă persoană, inculpata Olivia Matei, pe care iniţial a folosit-o pentru  administrarea afacerilor pe care el le-a demarat pe teritoriul Ucrainei, împreună cu inculpatul Dumitru Morhan, ulterior folosind-o pentru recrutarea de persoane dispuse ca în schimbul unor beneficii materiale să înfiinţeze noi societăţi comerciale pentru a fi introduse în lanţul infracţional”, se mai reține în sarcina lui Pistol.

Pistol a controlat tot!

În scopul dezvoltării SC MIKE SECURITY GROUP SRL, în anul 2014 Pistol a preluat, prin terţe persoane, grupul de firme ISREALI şi anume: SC Isreali Specialist Protection SRL şi SC Isreali Specialist Order SRL, societăţi comerciale care desfăşoară activităţi comerciale în interesul SC Mike Security Group SRL. Astfel, prin intermediul unor societăţi comerciale aparent legale, dar şi prin intermediul unor societăţi comerciale de tip fantomă, inculpatul Pistol a intenţionat atingerea scopului evazionist al SC Mike Security Group SRL.

Punctual, Pistol, arată procurorii, controlează întreaga activitate infracţională, fiind persoana cu rol decizional, fără acordul căreia nu se ia, în cadrul grupului, nicio decizie. În luna septembrie a anului 2015, prin prisma afacerii pe care o deţine împreună cu Dumitru Morhan în Ucraina, prin intermediul acestuia a cooptat-o în gruparea infracţională pe care o conduce şi pe soţia acestuia, Domnica Gherasim, administrator al SC Cento Gimmy Impex SRL. Motivul cooptării a fost acela de a emite facturi care nu au la bază operaţiuni reale în beneficiul SC Mike Security Group SRL şi în scopul diminuării artificiale a bazei impozabile a acesteia.  „De menţionat este faptul că factura fiscală pe care Domnica Gherasim a emis-o, omiţând şi evidenţierea acesteia în declaraţia fiscală 394, se ridică la suma aproximativă de 32.000.000 lei. De înregistrarea în contabilitatea SC Mike Security Group SRL şi declararea acestei facturi fiscale fictive s-a ocupat inculpata Lia Nicoleta Vernicu, contabila societăţii, care a cunoscut încă de la început fictivitatea acesteia şi care iniţial a refuzat să o evidenţieze, dar care ulterior, la insistenţele inculpatului Pistol-Ivan Viorel-Călin-Marian, a înregistrat-o în contabilitate şi declarat-o fiscal”, se arată în dosar.

Relevante, în acest sens, sunt următoarele convorbiri telefonice dintre Pistol şi Mihaela Constantin, care urma să intre în biroul Liei-Nicoleta Vernicu pentru a o convinge să înregistreze factura fiscală. Constantin Mihaela îi dă telefonul Liei-Nicoleta Vernicu, aceasta din urmă discutând direct cu Pistol, din discuţia celor doi rezultând faptul că Vernicu Lia Nicoleta a prevăzut încă de la început caracterul fictiv al acestei facturi, motiv pentru care refuză iniţial înregistrarea acesteia în contabilitatea SC Mike Security Group SRL.

”(…)…LIA: Da, deci io factura asta n-o înregistrez, punct. Deci io factura asta, prostia asta io n-o înregistrez.

PISTOL IVAN VIOREL CĂLIN MARIAN: Dar n-o să mă cert cu tine.

LIA: Da ştiu, da io nici io.

PISTOL IVAN VIOREL CĂLIN MARIAN: Deci tu…

LIA: Deci nu ştiu…

PISTOL IVAN VIOREL CĂLIN MARIAN:.. io pot să-ţi spun că este în regulă, io ţi-am dat-o e răspunderea mea, nu este a ta, e problema mea. Exact până acu cu d-asta, da’ acu îţi spun e problema mea.

LIA: Auzi, vin fetele de la control şi-o să le-o arăt lor, că oricum  tre’… oricum o văd. Oricum o văd.

PISTOL IVAN VIOREL CĂLIN MARIAN: Păi na, oricum o văd şi tre’ s-o vadă.

LIA: Deci oricum o văd, dacă ele spun că e în regulă ţi-o bag, dacă ele spun că nu e în regulă nu o bag.

PISTOL IVAN VIOREL CĂLIN MARIAN: Deci atenţie, să nu cumva când vin acasă să nu găsesc toate lucrurile cum trebe, că dup-aia fac cu nervii. Pe mine nu mă interesează asta.

LIA: Da…(…)”.

Ulterior, cerinţele lui Pistol sunt îndeplinite de către Vernicu Lia Nicoleta, care înregistrează factura. Acest fapt este confirmat şi de documentele puse la dispoziţie de către ANAF Deva. De menţionat este faptul că, pentru a intra în posesia unei facturi în sumă de aproximativ 32.000.000 lei, Pistol-Ivan Viorel a încercat personal să identifice o persoană care să fie dispusă să emită o asemenea factură şi a „delegat-o” şi pe Olivia Matei pentru a se ocupa de această problemă, ambii fiind presaţi de timpul scurt rămas până la controlul ce le fusese anunţat. Persoanele la care cei doi au apelat în vederea obţinerii unei asemenea facturi au refuzat, motivul fiind valoarea mult prea mare pe care această factură trebuia să o aibă, respectiv 32.000.000 lei.

Cu privire la faptul Pistol îl sprijină financiar pe Morhan Dumitru, cel care a emis acea factură uriaşă, Pistol Viorel contactat de Matei Olivia, care îi comunică acestuia cele discutate în prealabil cu Morhan Dumitru, şi anume faptul că acesta solicită din nou bani „150 de milioane”:

”(…)…OLIVIA: M-o sunat ăsta… MITICĂ mai înainte….

PISTOL IVAN VIOREL CĂLIN MARIAN: Hă!

OLIVIA: … că na să-i pun 150 mâine, că el are nevoie de 150, că s-o gândit mai bine, că nu ştiu ce, zic: „Bă nu ştiu să vedem dacă ne-o intrat ceva, nu ştiu ce…”. Şi-mi zice… zic: „Auzi da’ io când trebuie, când trebuie s-ajung la Kiev”… zic io. Păi nu tu trebe să mergi la Kiev, îmi zice el mie. Zic: „Cum adică?” Păi tu nu trebe. Zic: „Şi totuşi când trebe să fiu, să fiu să mergem la Kiev, ştii?” Tot am continuat io, ştii? Că joi dimineaţă să fii aici. O zic: „Io am crezut că joi la orice oră…” Nu, nu, nu, dimineaţa! Şi l-o apucat pe el dracii, că i-am spus că merg cu el la Kiev şi-o-nceput să ţipe la mine, că el n-are nevoie de mine, el are nevoie numa’ de ăia, să-i trimit ăia! Şi m-am enervat şi i-am spus: „Auzi, tu cred că’ nu-nţelegi ideea, ăia fără mine nu pleacă, eu fără ei nu plec. Punct.”

PISTOL IVAN VIOREL CĂLIN MARIAN: Şi?

OLIVIA: Păi şi dup-aia şi-o dat seama, ştii, c-o greşit şi m-o resunat înapoi, că n-o trecut 20 de secunde. Păi da, că ai dreptate, nu ştiu ce, da’ vezi dacă totuşi poţi să-mi pui mâine 150.000 şi vii tu cu restul, ştii?

PISTOL IVAN VIOREL CĂLIN MARIAN: …(?)

OLIVIA: Vii tu cu restul!

PISTOL IVAN VIOREL CĂLIN MARIAN: A, deci scoatem din restu’… oho îi bun atunci cu ăsta…

OLIVIA: Da o zis că.. ăia… se pune aşa.

PISTOL IVAN VIOREL CĂLIN MARIAN: Hă?

OLIVIA: Da nu cred, nu cred, c-o să facă lucru’ ăsta, că tot mai mult cere.

PISTOL IVAN VIOREL CĂLIN MARIAN: Păi da, că-i găleată mare, nu mai are ce să mai facă acolo, îţi dai seama sunt 20, 30 de angajaţi cu d-asta, vine acolo cu d-asta. Chiar dacă pare el GIGI… (?) da’…

…….

OLIVIA:  Cât îi dau?

PISTOL IVAN VIOREL CĂLIN MARIAN: Îi dai 150. Mă-nţelegi? Îi dai 150.

OLIVIA: Bine, bun.

PISTOL IVAN VIOREL CĂLIN MARIAN: Ştii? Înţelegi, dar numai că vedem cu d-asta şi când îi ducem ăia… 25, scădem de-acolo 3.000!

OLIVIA: Da, da, da o zis: că de la mine scazi! Aşa m-o spus! „De la tine scad, frate, de la tine scad”.(…)”.

”(…)…MITICĂ: Nu, eu am nevoie de bani mă, nu-i problemă de asta. N-am nevoie de tine, …(?)

MATEI OLIVIA: Eu ştiu că tu ai nevoie de ăia, dar ăia îţi vin prin mine, pentru că comisionul îi foarte mare MITICĂ, ca să-i trimit.

MITICĂ: Ahh… Ah, nu, nu, nu. Am înţeles. Da. Cât se pierde la comision?

MATEI OLIVIA: Păi numa’ pentru astăzi am pierdut 20… 2 milioane.

MITICĂ: Deci, ăă… la 25 de mii, asta cât ar veni? Câţi… câţi euro? Câţi ar mai…? Cât îi 25?

MATEI OLIVIA: Vai de capul meu! Mult!

MITICĂ: Păi na.

MATEI OLIVIA: Şi tre’ să-i schimbi.

MITICĂ: Îi un miliard. E un miliard, nu?

MATEI OLIVIA: Tre’ să-i schimbi.

MITICĂ: Na. Păi da ce-i, îi schimb în…(…)”

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/