Iacob Chişărău, nicio zi de puşcărie pentru mituire!

Ajuns în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, directorul Moldomin a cerut să primească o pedeapsă neprivativă de libertate, dând vina pe vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, care i-ar fi cerut şpagă.

Iacob Chişărău ar trebui să stea cinci ani în spatele gratiilor în cazul în care sentinţa magistraţilor de la Alba Iulia ar rămâne definitivă şi după pronunţarea instanţei supreme. Numai că, procurorul DNA a cerut admiterea recursului formulat de acesta, arătând că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că inculpatul a colaborat în faza de urmărire penală cu organele de anchetă, ceea ce presupune reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă. Acordându-i-se ultimul cuvânt, Iacob Chişărău a susţinut că nu a avut niciodată intenţia de a oferi mită judecătorului Cătălin Şerban, dar că nu a avut încotro, acesta din urmă solicitându-i cu insistenţă acest lucru.

Dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite solicitarea Ministerului Public şi va reduce semnificativ cuantumul pedepsei, e foarte posibil ca şi modalitatea de executare să fie alta, în sensul condamnării la închisoare cu suspendare, şi nu cu executare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/