Doctorul în fraude se poate întoarce acasă

Arestat la mijlocul lunii noiembrie a anului trecut alături de mai multe persoane pentru ţepe în valoare de 20 de milioane de dolari, stomatologul Laurenţiu Adam ar putea ieşi din penitenciar dacă procurorii de la Crimă Organizată nu atacă decizia Tribunalului Gorj cu recurs.

Magistraţii gorjeni au fost de acord cu punerea în libertate a tuturor tinerilor aflaţi în stare de arest pentru fraudele pe site-urile de comerţ electronic, membri ai unei grupări destructurate de DIICOT în noiembrie, anul trecut. Instanţa a înlocuit măsura privativă de libertate luată faţă de inculpaţi cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Laurenţiu Adam nu are voie să părăsească Timişoara, oraşul în care şi-a stabilit domiciliul de câţiva ani, dar trebuie să respecte cu stricteţe şi o serie de interdicţii. În plus, nu se va apropia de ceilalţi inculpaţi, bunul său prieten din Reşiţa, Dorian Sebastian Papavă, pus în libertate cu ceva timp în urmă, Dragoş şi Horaţiu Bălănescu, Corina Popescu, Constantin Iovan – Mic, Florian Crangă, Ilie Bărbulescu, Ioan Medeleanu, Octavian Spătariu, Damian Grigorescu, Liviu Stan, Marius Ţărăngoiu, Florin Carcalicea, Ioana Lala, Emanuel Ţili, Dragoslav Viniszki, Florin Mercea şi Liliana Neamţu, dar nici de martorii consemnaţi în rechizitoriu, respectiv Oana Stoichiţescu, Adriana Savu, Simona Stoichiţoiu, Maria Muntean şi Alina Sgarbură.
Dacă procurorii nu fac recurs, mai ies astăzi din penitenciar fraţii Dragoş şi Horaţiu Bălănescu, ambii din Bumbeşti-Jiu, Constantin Iovan – Mic, din Lăpuşnicu Mare, Florian Crangă, din Râmnicu Vâlcea, bucureşteanul Ilie Bărbulescu şi piteşteanul Ioan Medeleanu.
Interesant este că Tribunalul Gorj a dispus în aceeaşi şedinţă arestarea preventivă pe timpul judecăţii a inculpatului Florin Mercea.

publicitate online in ziar Express de Banat
gif card de energie dacus 1000x100
Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/