EXCLUSIV: Un deputat, implicat în fraudarea fondurilor europene de la APIA Caraş-Severin

În dosarul penal în care sunt judecaţi pentru fapte de corupţie Romică Anculia, directorul APIA Caraş-Severin, şi foştii primari din Oţelu Roşu şi Socol, Simion Iancu – Simi şi Valentin Ghiţă, apare şi un deputat, care la acea vreme se afla în PDL.

 

Romică Anculia era hotărât să facă avere impresionantă, astfel că, imediat ce în conturile primăriilor din Caraş-Severin intrau bani europeni sub formă de subvenţii APIA pentru întreţinerea păşunilor, îl trimitea pe omul de afaceri Tudor Jurj la fiecare primar pentru a-l convinge să intre în combinaţia penală. Potrivit procurorilor, Anculia i-a spus lui Jurj să ia legătura telefonic cu primarii şi să-i informeze că sună din partea directorului APIA sau a unui deputat care făcea parte din acelaşi partid. În Caraş-Severin, PDL avea la acea vreme doi deputaţi, pe Valentin Rusu şi Gheorghe Hogea. În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA nu se specifică numele vreunuia dintre ei şi nu se arată dacă deputatul era implicat direct sau dacă Anculia se folosea de numele lui.

Cert este că, în momentul în care Jurj îi contacta pe primarii nominalizaţi de Anculia, aceştia ştiau deja despre ce este vorba. Şeful APIA i-a spus lui Jurj că asupra unor primari acel parlamentar avea o influenţă mult mai mare decât el, deoarece se aflau în colegiul electoral al deputatului. Mai mult de zece primari din Caraș-Severin au acceptat să participe la fraudarea fondurilor APIA în schimbul unei treimi din sumele obținute fraudulos.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/