EXCLUSIV: Planuri pentru țiganii din Ticvaniu Mare

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

ONG-urile și administrația locală din Torino au oferit în exclusivitate pentru Express de Banat o serie de detalii legate de proiectul care îi vizează pe etnicii din Ticvani, care și-au construit case improvizate la periferia orașului, printre mormane de mizerii.

Țiganii nu le dau bătăi de cap doar polițiștilor reșițeni, ci aceștia îi aduc României daune grave de imagine. Cum în țară nu s-au găsit soluții pentru ei, integrarea socială a acestora a rămas pe seama străinilor. Este și cazul țiganilor din Ticvaniu Mare, a căror poveste cotidianul online Express de Banat a relatat-o la începutul lunii mai. După ce au încercat să îi expulzeze din mai toate statele membre ale UE, dar în zadar, acum autoritățile italiene au început să caute soluții prin care să îi disciplineze, în încercarea de a-i adapta la civilizație.

Astfel că încă de la finele anului trecut au început demersurile unui proiect destinat romilor, promovat de către Ministerul italian de Interne și Prefectura din Torino. Cele două instituții au însărcinat Primăria din același oraș să îl implementeze. Responsabile de aplicabilitatea planului de reintegrare socială a etnicilor sunt 6 ONG-uri care derulează activități de asistență și incluziune socială.

,,Au ca destinatari 1.300 de romi care locuiesc în Torino, unii în tabere autorizate, alții în tabere neautorizate; dintre aceștia, circa 1.000 sunt de naționalitate română. ONG-urile au acceptat sarcina, astfel încât au dat curs proiectului numit Orașul posibil care va dura până în decembrie 2015. Angajamentul luat de către ONG-uri este acela de a duce la bun sfârșit toate activitățile necesare pentru a favoriza ieșirea romilor din taberele menționate, în care trăiesc în condiții dezastruoase”, a explicat dr. Massimiliano Ferrua, directorul proiectului ,,Orașul posibil – inițiative pentru romi”.

O viață mai demnă

Acesta explică faptul că în momentul de față se caută modalitatea cea mai eficientă pentru a ieși din situația defavorizată și care să ofere fiecărei familii în parte posibilitatea unei vieți mai demne. Proiectul oferă diferite soluții, toate prevăzând o contribuție economică și din partea familiilor, în funcție de disponibilitatea acestora și de costurile pe care fiecare cale le presupune.

promovare banner maxagro Muzeul TM

,,Spre exemplu, cei care au deja un loc de muncă stabil și plătit în mod adecvat în Italia au acces la apartamente private în Torino și în alte localități din Piemonte; alții pot avea locuințe apropiate între ele cu utilități în comun, iar altora li se pot oferi locații vechi, cu condiția să se implice în reconstruirea lor, sau terenuri pe care să le poată utiliza. Există, de asemenea, posibilitatea pentru cei care doresc și au mai multe posibilități de a se reintegra în România de a participa la programe de repatriere voluntară, programe pe care ONG-urile din Torino le organizează în colaborare cu asociații și fundații românești, care au expertiză în programe sociale pentru romi”, a explicat Massimiliano Ferrua.

De ce au venit italienii la Ticvaniu Mare?

Pentru a putea realiza cât mai bine repatrierile, câțiva angajați ai ONG-urilor s-au deplasat în România în luna martie a acestui an, vizitând și localitatea Ticvaniu Mare. Vizita avea scopul de a cunoaște direct persoanele și locurile de unde provin câteva familii rome deja beneficiare ale proiectului și a permis găsirea, cu ajutorul asociațiilor românești, a celor mai bune soluții de acompaniere pentru familiile beneficiare. ,,Vizita nu avea niciun obiectiv de anchetă a bunurilor romilor din Torino și pentru faptul că a durat doar două ore. Trebuie menționat că acest fel de anchetă nu face parte din atribuțiile noastre din partea Primăriei din Torino și nu va fi realizată în nicio fază a proiectului nostru”, a dat asigurări directorul de proiect.

FOTO: ALINA IANCU

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/