Judeţul a rămas fără cea mai bună sportivă

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Toate semnalele de alarmă, trase cu mult timp în urmă, au rămas fără rezultat, astfel că, luptătoarea Alina Vuc, medaliată la Campionatele Europene şi Mondiale de anul trecut, a ales să plece de la CSM Reşiţa.

 

Desemnată sportiva anului 2011 în Caraş-Severin, Alina Vuc nu a avut pretenţii exagerate, ci pur şi simplu a cerut ca munca şi rezultatele ei să fie recompensate aşa cum se cuvine. Oficialii clubului Steaua Bucureşti o sună şi o curtează de multă vreme, dar eleva antrenorului Nicolae Constantin a mai dat o şansă celor care conduc clubul reşiţean să poată pregăti o ofertă corectă pentru un sportiv de asemenea valoare. A primit promisiuni că totul se va rezolva, i s-a propus chiar şi o sumă de bani, dar totul a rămas la stadiul de promisiune. Cel puţin aşa explică maestrul Constantin plecarea Alinei Vuc la Steaua Bucureşti. „Au discutat, i-au făcut o ofertă pe care Alina a acceptat-o, deoarece şi-ar fi dorit să rămână la Reşiţa, dar a aşteptat în zadar. Nu s-a concretizat nimic, iar sportiva trebuie să se gândească şi la viitorul ei. Păcat că nu s-au găsit soluţii şi că judeţul şi clubul nostru au pierdut o sportivă de mare valoare. O regret şi eu, dar îi doresc mult succes la noul ei club”, a declarat, în exclusivitate pentru Express de Banat, Nicolae Constantin.

untitled design set 970x90 px

În aceste zile, Alina Vuc se află împreună cu delegaţia României la Zagreb, în Croaţia, unde au loc Campionatele Europene pentru juniori I. „Alina nu mai reprezintă Reşiţa. Steaua a virat banii în contul clubului, astfel că Alina Vuc luptă deja sub culorile clubului Steaua”, a mai spus Constantin.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/