Este al patrulea director al Parcului în ultimele 12 luni după ce doi directori au demisionat şi al treilea s-a pensionat anticipat!
Şi de această dată, ca şi în ultimele două cazuri, numirea a fost făcută de Romsilva din afara personalului Parcului Naţional, deşi s-a văzut deja că niciunul dintre cei veniţi din afară nu rezistă prea mult. Inginer Silvic, Sorin Bunda s-a remarcat prin coordonarea activităţii de reîmpădurire şi regenerare de la Direcţia Silvică Caraş-Severin, unde a ţinut aproape de presă, fiind un bun comunicator, probabil motivul principal pentru care s-a şi făcut numirea.
Silvia Vasile se pensionează anticipat!
Fostul director al Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului, Silvia Vasile, s-a pensionat anticipat, motivând starea de sănătate a soţului său, deşi fusese numită pe această funcţie abia spre sfârşitul anului trecut. Deşi premierul Cioloş s-a angajat că instituţiile din subordine vor da dovadă de transparenţă şi a creat chiar un Minister al Consultării Publice şi Dialogului Social, Romsilva şi Administraţia Parcului nu au dat oficial un comunicat de presă pe această temă, aşa cum ar fi fost normal. Poate tocmai în speranţa că mutarea va trece neobservată. Dar cum să nu observi patru schimbări de directori în nici 12 luni?!
Şi mai grav, purtătorul de cuvânt al Romsilva ne spune franc: „Să ştiţi că nu sunt la curent cu această schimbare” şi ne redirecţionează la Arii Protejate, unde un funcţionar recunoaşte schimbarea, dar nu poate spune numele noului director. Cât priveşte site-ul Romsilva, ultimul comunicat de presă este din 8 decembrie, iar pe site-ul Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului director e tot Silvia Vasile, ultimele declaraţii de avere şi de interese postate pe site fiind cele depuse de Sorin Tudorescu!
Nici la Ministerul Mediului nu am avut mai mult noroc, Carla Busuioc spunându-ne că „nici mie nu îmi este cunoscut subiectul”, dar recunoaşte că s-ar fi impus transmiterea unui comunicat de presă de către Romsilva. Dan Câmpan, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Caraş-Severin, confirmă că azi va fi schimbarea. „Nu am informaţii oficiale, nu am văzut ordinul, ştiu şi eu că va fi Sorin Bunda”, ne-a spus acesta, subliniind că Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului nu are nicio subordonare Direcţiei Silvice, ci se subordonează direct Romsilva.
Surse: Rezervaţia Bârzăviţa e cheia!
La începtul anului 2015, Sorin Tudorescu demisiona din funcţia de director al Parcului, după ce Inspectoratul Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, dar şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa au deschis pe numele său dosare penale privind aranjarea unui examen de angajare de rangeri la parc. De altfel, presa a şi publicat o înregistrare audio, ajunsă şi la DGA, care ar susține exercitarea unor presiuni. A urmat Petru Pârvulescu, care a demisionat şi el, după numai câteva luni fiind înlocuit cu Silvia Vasile. Nu a rezistat nici măcar jumătate de an!
Surse din Romsilva ne-au declarat că Rezervaţia Bârzăviţa este cheia acestor schimbări: „Încă de pe vremea lui Tabugan şi Stepanescu se fac demersuri de scoatere a acestei Rezervaţii din Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului. În 2011, directorul Tudorescu trimitea adrese peste adrese tuturor instituţiilor abilitate pentru a transforma câteva arii protejate în tarlale de tăiat arbori. Un exemplu este cel a Rezervaţiei Bârzăviţa, cuiul lui Pepelea pentru toţi şefii care s-au perindat la Direcţia Silvică Caraș-Severin. Bârzăviţa este acum o arie protejată aproape distrusă de drujbe”. Despre aceste lucruri a vorbit pentru Jurnalul Naţional și dr. Silviu Constantin, preşedintele Consiliului Știinţific al Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului: „Activitatea noastră a fost constant împiedicată de Romsilva şi reprezentanţii săi. Pentru că nu am fost de acord cu tăierile ilegale în rezervaţia naturală Bârzăviţa, am fost ameninţaţi. Toate aceste ameninţări pot fi probate cu documente emise de Direcţia Silvică”.
În octombrie 2014 a fost încheiat un nou contract de administrare între Romsilva şi Administraţia Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului. Pentru ca pădurea să poată fi culcată la pământ, oamenii incomozi din Consiliul Ştiinţific al Parcului trebuiau schimbaţi. Mai ales aceia care s-au opus tăierilor de arbori. Faptul că aceştia au ţinut piept Romsilva şi au trimis proteste Academiei Române, Ministerului Mediului, Guvernului, Parlamentului şi Comisiei Europene nu putea avea ca rezultat decât excluderea lor din Consiliul Ştiinţific al Parcului. Dr. Silviu Constantin a trimis Academiei Române în decembrie 2014 o scrisoare în care atrage atenţia asupra abuzurilor Romsilva, care solicitase ca propunerile noilor consilii știinţifice să îi fie transmise spre avizare iniţială. „Acest aviz suplimentar constituie un abuz şi un mijloc de presiune asupra administraţiilor parcurilor. Legea nu prevede acest aviz, iar Romsilva nu are competenţa ştiinţifică de a se pronunţa asupra calificării unor specialişti, aceasta revenind exclusiv Academiei Române”, se arată în scrisoarea citată de Jurnalul Naţional.
La propunerea lui Tudorescu au fost excluşi din Consiliul Ştiinţific: dr. Adrian Iurkiewicz, de la Universitatea Bucureşti, hidrogeolog de reputaţie internaţională, specialist cu lucrări publicate şi cercetări originale în carstul din Munţii Banatului, în special în zona Parcului; dr. Oana Moldovan de la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” din Cluj, specialist în ecologie subterană, autoare a numeroase lucrări; prof. dr. Alexandru Moisuc, fost rector al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Timişoara, specialist în flora pajiştilor alpine, cu experienţă în cercetarea zonelor montane din Banat; dr. Laurian Gheorghe, lector la Universitatea din Sibiu, fost consilier la Ministerul Mediului, specialist în legislaţia şi managementul ariilor protejate. În schimb, se trag sfori ca foşti angajaţi Romsilva să le ia locul. Express de Banat a sesizat, la rândul său, interesele Romsilva la Bârzăviţa (https://expressdebanat.ro/aberant-rezervatia-naturala-barzavita-este-forestiera-taierile-masive-inseamna-tratament/) .
Rămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu dezvăluiri!
A fost scos la licitație contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare termică a clădirii Spitalului Orășenesc Oțelu Roșu. Reprezentanții Spitalului Orășenesc Oțelu Roșu pun la bătaie peste 1,3 milioane...
Parcarea de la Spitalul de Copii Timișoara, 34 de milioane de lei
Peste 120 de deficiențe în apărarea contra incendiilor, descoperite în Timiș
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281