Bătaie cu lanţuri, săbii şi pistoale în lumea interlopă

Ciulan, interlopul care a atentat la viaţa procurorului George Bucurică, a fost lăsat în libertate după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de migranţi, dar n-a stat prea mult în banca lui.

 

UPDATE, ora 14.00

Tribunalul Caraş-Severin a respins recursul Ministerului Public, astfel că toţi cei şase învinuiţi vor fi cercetaţi în stare de libertate.

gif card de energie dacus 1000x100

Şase persoane au ajuns în faţa magistraţilor de la Judecătoria Oraviţa în urma unor fapte deosebit de grave care s-au întâmplat în ultima vreme pe străzile oraşului. Este vorba despre George Bogdan Pratea, Gheorghe Marius Preda zis Ciulan, Darius Preda, Daniel Lucian Nica, Sebastian Ciprian Gură zis China şi Ionel Daniel Viaşu, acesta din urmă fiind din Caransbeş. ,,Sunt cercetaţi pentru infracţiuni de violenţă, două infracţiuni de tâlhărie, ultraj contra bunelor moravuri, deţinere ilegală de armă neletală, uz de armă neletală, conducere fără permis, ameninţare şi distrugere”, a precizat pentru expressdebanat.ro procurorul George Bucurică.

Liniştea şi ordinea publică în Oraviţa a fost perturbată constant de interlopi, dar au ajuns în faţa instanţei abia după ce lucrurile au scăpat de sub control. Ultima răfuială s-a încheiat cu reţinerea acestora pentru 24 de ore, după ce s-au urmărit cu maşinile şi s-au blocat în trafic. S-au folosit lanţuri, topoare, dar şi arme de foc. ,În încăierare, cineva a scos un pistol, dar ceilalţi au reuşit să-l imobilizeze înainte să tragă şi i-au luat arma”, a povestit un martor.

Magistratul de la Judecătoria Oraviţa care a analizat propunerea de arestare preventivă făcută de Ministerul Public a considerat însă că toţi cei şase pot fi cercetaţi în stare de libertate. S-a luat în schimb, pentru o perioadă de 30 zile, măsura obligării de a nu părăsi ţara. Parchetul a făcut recurs, calea de atac urmând a se soluţiona astăzi, la Tribunalul Caraş-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/