Averile medicilor verificate de A.N.I

Sebastian Telbis, Ioan Ungur şi Ioan Cenda au scăpat, cel puţin deocamdată, de arest, în ciuda solicitării procurorilor, dar necazurile pentru ei sunt departe de a se fi terminat.

Sumele uriaşe de bani ridicate cu ocazia percheziţiilor din casa doctorului Telbis, medic-şef al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii Caraş-Severin, au atras imediat atenţia Agenţiei Naţionale pentru Integritate. Dacă procurorii au făcut recurs împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti de a respinge propunerea de arestare preventivă, inspectorii de integritate verifică averile celor trei doctori. Cel puţin asta susţin surse apropiate Express de Banat.

Potrivit declaraţiei de avere a soţiei sale, judecătoarea Luminiţa Telbis, şeful Serviciului de Evaluări Medicale câştigă 21.000 de lei pe an (1.750 lei/lună). Soții Telbis au în proprietate trei imobile, unul în Reșița și două în Timișoara, un autoturism și 36.000 de euro într-un cont deschis la o bancă din România. Toate acestea se regăsesc în declarația de avere a soției sale. Procurorii care au descins în locuința familiei Telbis au descoperit lucruri care sunt oarecum în contradicție cu cele prezentate în declarația actualizată ultima dată în martie anul trecut, potrivit portalului Consiliului Superior al Magistraturii. „Menţionăm faptul că, în urma percheziţiei domiciliare efectuate la data de 13 martie 2014 la locuinţa inculpatului Telbis Sebastian, au fost identificate şi indisponibilizate, în vederea luării măsurilor asigurătorii, importante sume de bani, respectiv 108.465 euro în numerar, 480 lire sterline, 4.120 USD şi 51.400 lei. De asemenea, au mai fost descoperite două carnete CEC cu un sold de 178.220 euro, emise de o bancă din Austria”, au informat procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Explicaţii legate de averile lor vor trebui să dea şi Ioan Ungur şi Ioan Cenda. Reamintim că toţi trei sunt acuzaţi că au primit şpagă pentru a elibera sau, după caz, a prelungi decizii de pensionare pentru grad de invaliditate, a aviza încadrarea în grad de invaliditate, respectiv pentru a-i menţine în această categorie cu ocazia revizuirii periodice pe cei care au băgat mâna în buzunar. „La data de 13 martie s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Telbis, Ungur şi Cenda sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită”, a mai precizat Ministerul Public.

gif card de energie dacus 1000x100

CITEŞTE ŞI: EXCLUSIV:  Descinderi DNA în biroul doctorului Ioan Ungur de la Caransebeș!

Medicii Ungur şi Cenda, reţinuţi pentru 24 de ore! Sunt acuzaţi că au luat şpagă sume ridicole! 

 Sume uriaşe ridicate din casa doctorului Telbis. Medicii cărăşeni de medicina muncii au luat şpagă de la sute de „pensionari”!

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/