Proaspătul viceprimar al Timișoarei a prestat 40 de ore de muncă în folosul comunității, într-o societate din subordinea Primăriei Timișoara, după ce a fost prins la volan cu permisul de conducere suspendat.
Ruben Lațcău a rămas fără permis de conducere în urma unei abateri de la Codul Rutier comisă în 2018. Ulterior, a circulat cu mașina la câteva zile după ce dovada primită de la polițiști a expirat, iar agenții l-au oprit din nou în trafic. I-au dechis dosar penal, iar infracțiunea pentru care a fost cercetat este prevăzută de articolul 335 din Codul Penal – conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
„Mi s-a luat permisul pentru că am mers înainte în loc să fac stânga. M-am încadrat greșit la semafor și ca atare… Am fost plecat în concediu, am condus cu dovada. Am făcut o greșeală, am uitat că mi-a expirat dovada și m-a oprit poliția. Am stat un an de zile fără permis și după am primit neînceperea urmăririi penale din partea Judecătoriei”, a declarat pentru expressdebanat.ro Ruben Lațcău.
„În temeiul art. 318 alin. 15 Cod procedură penală admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara. Constată legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală, dispusă în cauza cu numărul 8010/P/2018, având ca obiect comiterea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal şi confirmă ordonanţa din data de 21.10.2019, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara în cauză. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.11.2019”, se arată în încheierea finală a Judecătoriei Timișoara din 21 noiembrie 2019.
Procurorii au dispus și o măsură complementară.
„Mi-au zis să fac muncă în folosul comunității, 40 de ore. Am lucrat la societatea Horticultura, în partea de nord a orașului. Am vopsit lucruri și am făcut curățenie cu oamenii, m-au ajutat în atelier. A fost o perioadă interesantă pentru mine pentru că lucram la programul electoral și am putut să văd cum se lucrează din interior într-o societate a primăriei. Am înțeles că am greșit, mi-am recunoscut fapta și am plătit pentru această greșeală care nu a creat nicio altă consecință pentru nimeni decât pentru mine”, a mai spus Lațcău.
Viceprimarul a concluzionat că acum are permis și „nu am nicio anchetă penală”.