Filiala PNL Caraș-Severin e un vulcan gata să erupă după ce Adrian Torma, primarul orașului Moldova Nouă, a fost dat afară din partid! Acum e Nelu Popa la mijloc!
Lui Torma i s-ar fi găsit, cel mai probabil, motive suficiente și statutare pentru a fi exclus din PNL. Interesul partidului e însă altul. Doar că asta a contat mai puțin aseară, când Biroul Permanent Județean, controlat de președintele Marcel Vela, l-a executat pe edil cu un vot categoric. Ce s-a întâmplat aseară nu este însă doar înfrângerea lui Adrian Torma. E și înfrângerea lui Nelu Popa! Și a organizației PNL Reșița! Și asta pentru că nici măcar n-a contat poziția lor în fața președintelui Vela!
Liberalii reșițeni au făcut scut în jurul lui Torma, hotărând în Biroul Permanent Local să se opună excluderii acestuia. Astfel, au mers ieri la Biroul Permanent Județean, unde urma să se supună votului mazilirea primarului de Moldova Nouă. Mai întâi, înainte de începerea ședinței, Nelu Popa a încercat să-l convingă pe Marcel Vela, într-o discuție purtată între patru ochi, să renunțe la ideea excluderii lui Torma. N-a avut succes. Vela era sigur de numărul covârșitor al voturilor împotriva lui Torma și a mers mai departe. Nelu Popa s-a aprins în sala de ședință, în momentul în care Vela le-a cerut liberalilor reșițeni să părăsească sala. Celor care nu sunt membri BPJ. „Îi dai afară, Marcele?! Spune-le tu oamenilor care ți-au adus voturi să iasă afară!”, ar fi strigat liderul PNL Reșița. Pentru a evita izbucnirea scandalului chiar înainte de startul ședinței, liberalii reșițeni au fost lăsați până la urmă în sală.
Nelu Popa a luat primul cuvântul și a încercat o mediere între Vela și Torma. Le-a cerut membrilor BPJ să nu voteze pentru excludere. Le-a explicat că PNL Reșița a luat prin vot o astfel de decizie. Cu toate astea, Torma a părăsit ușa PNL cu 26 de voturi. Doar cinci liberali i-au ținut spatele! Pe aceeași ușă a plecat și Nelu Popa. Negru de supărare. Furios! Vocea sa în PNL aproape că n-a contat. De fapt, n-a contat deloc! La fel ca cea a organizației PNL Reșița, cea mai importantă din filială. Ruptura e tot mai mare, atmosfera e de-a dreptul explozivă. Prezent la ședință, Felix Borcean s-a convins și el că nu are nicio șansă, petrece ultimele zile în PNL. În tot acest timp, Marcel Vela dă eficiență Statutului PNL, iar Ludovic Orban îi minte pe toți!