Excelență la Colegiul Național „Traian Lalescu” ! Impact demonstrat în proiectul Da EurHope a EurHome

Colegiul Național „Traian Lalescu” a fost premiat marți, 30 septembrie, pentru a doua oară în cadrul Galei Premiilor Edumanager.ro. Liceului reșițean i-a fost acordat Premiul de Excelență la secțiunea preuniversitară.

Dorința de a face mai mult decât cere programa școlară, implicarea, entuziasmul și spiritul de echipă produc rezultate care fac cinste școlii cărășene. În acest caz, școlii reșițene și, mai în detaliu, Colegiului Național „Traian Lalescu”. Acesta s-a aflat la București printre cei care au primit recunoașterea activității susținute prin proiecte interesante, motivante și cu impact în mediul școlar și în comunitate. Premiile au fost acordate într-un cadru oficial și festiv de ministrul Educației, Remus Pricopie.

Datorită creativității, activismului și atitudinii manageriale în actul educațional, liceului reșițean i-a fost acordat Premiul de Excelență la secțiunea preuniversitară, pentru impactul demonstrat, avut la nivel local prin proiectul ecumenic european Da EurHope a EurHome, coordonat de pr.prof. Nicolae Chiosa, consilier educativ în cadrul unității de învățământ”, se menționează în comunicatul remis presei de școala reșițeană.

premiu excelenta traian lalescu

Tineretea si spiritul tânăr nu găsesc niciodată obstacole. Poate tocmai de aceea, când vine vorba de elevii Colegiului Naţional ,«Traian Lalescu» din Reşiţa, dimpreună cu profesorii și părinţii lor, nu pot spune decât că merită să fie daţi ca un veritabil exemplu de început în tot ce înseamnă implicarea pe plan local și internațional în proiecte şi activităţi menite a reînvia apropierea de valori, de om şi de suflet, în faptă şi în cuvânt. Un astfel de demers il constituie proiectul educațional Da EurHope a EurHome, un experiment care pe parcursul celor 6 ani împliniţi a crescut odată cu noi, cultivând un nou mod de viaţă, de apropiere dincolo de barierele culturale, etnice ori confesionale”, și-a motivat susținerea acordată liceului inspectorul de Religie, pr. prof. Emil Varga.

Gala Premiilor Edumanage.ro este un eveniment organizat de Portalul Național Edumanager.ro, sub patronajul Ministerului Educației Naționale, la București, la JW Mariott Grand Hotel. Scopul declarat al galei este promovarea și premierea rezultatelor deosebite înregistrate în mediile de învățământ universitar și preuniversitar, dar și proiecte ale instituțiilor centrale și locale (inspectoratele școlare județene, casele corpului didactic) sau ale organizațiilor studențești.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/