Examen de rezidențiat amânat, problemă pentru spitale! La Maternitatea „Bega” din Timișoara sunt așteptați 7 rezidenți

untitled design set 970x90 px

Cu un scaun la Ministerul Educației neocupat, examenul de rezidențiat se află, în acest moment, în imposibilitatea de a fi susținut. Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a anunțat astăzi că se va amâna pentru data de 8 decembrie, dar spitalele riscă să funcționeze cu deficit de personal. Numai la Maternitatea „Bega” din Timișoara sunt așteptați șapte rezidenți!

Zeci de mii de studenți au tras un semnal de alarmă după ce s-a aflat că examenul de rezidențiat, programat inițial în 17 noiembrie, nu poate avea loc. Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR), forul care reunește 11 organizații studențești medicale din care fac parte peste 24.000 de studenți la medicină, au transmis ca susținerea la timp a examenului este vitală în domeniul sănătății

 „Examenul de rezidențiat este mult mai mult decât un examen pentru studenții și absolvenții mediciniști, este momentul la care am sperat și pentru care ne-am pregătit timp de șase ani, care marchează împlinirea vocației unei generații întregi de viitori medici. Colegii noștri mai mari, acum absolvenți, s-au pregătit pentru acest examen al maturității medicale și nu merită ca viitorul lor să fie subiectul unei neînțelegeri politice între instituțiile statului. FASMR este alături de absolvenți și solicită soluționarea acestei crize, pentru ca examenul să se poată susține la data anunțată anterior, 17 noiembrie 2019, în condiții optime.”, a declarat Teodor Cristian Blidaru, în numele Consiliului Director al FASMR.

Dorința viitorilor medici nu a putut fi îndeplinită, iar Sorina Pintea a anunțat că de vină pentru cele întâmplate ar fi Klaus Iohannis, pentru că nu a numit un ministru interimar la Educație. Asta, în contextul în care, pentru ca examenul să poată fi susținut, trebuie emis un ordin comun semnat de ambii miniștri. De la Sănătate și de la Educație. Între timp a fost stabilită o nouă dată pentru susținerea testării: 8 decembrie.

Rezidenții, „șomeri de lux”

În vreme ce în lumea politică se aruncă vina dintr-o parte în alta, absolvenții universităților de medicină din țară trebuie să mai aștepte până să poată să pună în practică ceea ce au învățat timp de șase ani. Cei 9.000 de viitori medici au două variante, să rămână șomeri până în decembrie sau să plece în străinătate. Cea de-a doua variantă ar avea consecințe grave pentru România, mai ales că în ultimii ani țara noastră a avut de-a face cu un exod masiv. 

Amânarea propusă de ministrul Sănătății îi afectează în special pe absolvenții care locuiesc în localitățile mici. Tinerii sunt nevoiți să își caute chirie în pragul sărbătorilor de iarnă. „Cei mai mulți absolvenți nu locuiesc în centrele universitare și sunt nevoiți să își caute chirie de Crăciun sau de Anul Nou. Dacă susții rezidențiatul în 8 decembrie, locurile vor fi luate, cel mai probabil, în 18 decembrie și nici nu știi exact pe ce cale vei merge. Va fi foarte dificil. Cei care deja locuiesc în orașele mari poate aveau alte planuri înainte de sărbători. O altă problemă este că poate unii nu depind de bani, dar sunt viitori rezidenți care depind de acei bani și nu vor mai vrea să fie șomeri pentru încă o lună.”, ne-a spus un absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Tânărul a preferat să își păstreze anonimatul.

Deficit de personal în spitale

publicitate ziar expresb 1000x100

Lucrurile merg în lanț, astfel că vor fi probleme și în cadrul unităților sanitare. Marius Craina, managerul Spitalului Județean din Timișoara, spune că rezidenții fac parte din echipa medicală, iar nerezolvarea unei astfel de situații aduce după ea un deficit de personal.

„Medicii rezidenți fac parte din viața integrantă a unui spital. Fiecare secție clinică, fiecare coordonator de rezidențiat scoate anual un număr de posturi de medici rezidenți în specialitatea respectivă. Acei rezidenți participă la activitatea curentă atât medicală cât și chirurgicală. Pentru spital este extraordinar de important să beneficieze de aportul medical al acestor tineri. La noi, în obstetrică-ginecologie, la Maternitatea Bega, avem alocat un număr de șapte medici. Este foarte important pentru activitatea clinicii să avem rezidenți pentru că ei efectuează atât activitate de zi, cât și de noapte și, practic, ei participă la activitatea curentă a spitalului nostru. Un număr de șapte medici ar însemna un deficit al personalului, ceea ce ar putea să influențeze negativ activitatea noastră din punct de vedere medico-chirurgical.”, a declarat managerul unității sanitare.

Marius Craina este de părere că lucrurile ar putea să o ia pe un făgaș bun dacă se respectă la timp toate prevederile legale și dacă nu se vor pune piedici birocratice.

Este vorba despre viața lor, despre pregătirea lor profesională. Este vorba de faptul că au emoții și se pregătesc ani de zile pentru acest examen și este anormal să le tăiem orice șansă. Atât din punct de vedere medical, cât și din punct de vedere uman este obligatoriu să se treacă peste acest moment și să se găsească soluțiile pentru a se putea susține. Dacă s-ar urma toate procedurile legale și nu am depinde de atâta birocrație, ar trebui ca, din luna ianuarie, să înceapă desfășurarea activității în spitale a viitorilor rezidenți. Amânarea pe o perioadă scurtă de timp este o soluție, dar nu este de indicat.”, a mai adăugat managerul Spitalului Județean. 

Rezidenții, căutați și pentru proiecte de cercetare

La Institutul Oncogen din Timișoara se desfășoară mai multe proiecte de cercetare în care sunt implicați și medici rezidenți, iar munca lor nu este de „redactor” sau „observator”. „Colaborăm cu medici rezidenți care ne ajută cu recoltarea probelor de la pacienți, selectarea pacienților pentru incluziunea lor în studii de cercetare, astfel încât prezența lor în acest cadru de cercetare are un rol important. Ar afecta și activitatea medicilor specialiști și a cercetătorilor care colaborează cu acești specialiști.”, a declarat Michael Bogdan Mărgineanu, cercetător doctorand în cadrul Institutului Oncogen.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/