Evenimentele din 1989, în Capitala Europeană a Culturii – președintele Memorialului Revoluției: „Nu există nimic nicăieri pe această temă”

memorialul revolutiei 2

Președintele Memorialul Revoluției din Timișoara speră ca asociația să primească o finanțare prin Centrul de Proiecte al primăriei astfel încât să poată pune la punct o serie de evenimente pregătitoare anului în care orașul va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii. Deocamdată, spune Gino Radu, nu există organizat niciun eveniment pentru 2023 cu privire la evenimentele din 1989. 

Cu o finanțare la limită din bugetul de stat și inexistentă din partea autorităților locale și județene, Asociația Memorialul Revoluției din Timișoara încearcă să obțină o finanțare din partea Centrului de Proiecte pentru înnoirea unor expoziții și finalizarea amenajărilor la parterul clădirii care găzduiește asociația.

„Am reușit un dialog cu Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara, am vorbit cu acei curatori și au fost de acord să facă un demers, un apel de proiecte pe o tematică lansată de Memorial pentru ceea ce dorim noi să facem în acest an cu înnoire de expoziții, cu ce mai vrem să continuăm la parter. Și au promis un plafon de 30.000 de euro pe care să încercăm să îi folosim cât mai bine în refacerea expozițiilor care au mai rămas la parter. Vine anul 2023 – Capitală Culturală Europeană, nu există nimic nicăieri pe această temă. Noi încercăm tot parterul, dacă putem anul aceasta să îl refacem complet așa cum dorim, după metoda noii expoziții pe Timișoara. Sper că se țin de cuvânt și demarăm cât mai repede pentru că timpul este foarte scurt.”, a declarat Gino Radu, președintele Memorialului Revoluției.

Memorialul Revoluției este găzduit de o clădire care aparține Ministerului Apărării, situată pe strada Oituz. Aici a fost pusă la punct, în toamna anului trecut, o expoziție prin care vizitatorii sunt transpuși în atmosfera evenimentelor de acum 33 de ani. De la 15-16 decembrie până la 22 decembrie 1989, fiecare sală de la parterul clădirii asociației cuprinde informații, fotografii și mărturii audio despre evenimentele de la Timișoara.

„Ministerul a alocat acum un an și jumătate bani pentru refacerea acoperișului, anul acesta ne alocă 333.000 lei pentru repararea fațadei. S-a semnat contractul pentru lucrare, luna viitoare intră în reparații. În plus, s-a făcut deja un demers de colaborare cu Muzeul Național Militar din București (…) să integrăm în Memorial, cu ajutorul artefactelor pe care le au dânșii acolo, să facem un upgrade la expozițiile noastre, inclusiv să avem expoziții realizate de noi, găzduite la dânșii. Avem mai multe proiecte și avem o perspectivă foarte bună de dezvoltare. MApN-ul, prin acest muzeu, având foarte multe piese acolo este disponibil să colaboreze cu noi ori în custodie ori să ne doneze diferite materiale care și pe noi ne interesează.”, a mai spus Gino Radu.

CITEȘTE ȘI: Finanțare la limită pentru Memorialul Revoluției de la Timișoara. Lupta de la o lună la alta pentru supraviețuire

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/