Eveniment caritabil organizat în premieră pentru spitalul din Caransebeș

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Se văd primele rezultate ale grupului de inițiativă pentru salvarea Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș. Balul de caritate este pe ultima sută de metri. Acțiunea va avea loc vineri, 29 noiembrie, la restaurantul Regal Ballroom din municipiul de pe Timiș și Sebeș. Și nu este singurul eveniment, urmează un spectacol caritabil la Casa de Cultură „George Suru”.

Asociația Salvați Spitalul Caransebeș s-a înființat la inițiativa unui grup de oameni de afaceri, la solicitarea primarului Felix Borcean, tocmai pentru a putea ajuta financiar spitalul. Din această asociație al cărei președinte este Bebe Pasere fac parte lideri politici locali, patroni de restaurante sau magazine care dispun de putere financiară și care doresc să ajute.

Datorită acestor oameni, noi am reușit să beneficiem de sală, de muzică sau de meniul invitaților. Taxa minimă de participare este 100 de lei de persoană și deja s-au epuizat toate cele 480 de locuri. Sperăm că persoanele prezente vor face și donații. Îi asigurăm pe toți de toată considerația, le mulțumim pentru că au dat curs acestei inițiative. Va fi de fapt o reuniune între prieteni care vor servi un meniu bun, vor asculta muzică populară cu Luci Dugă Cărășeanul, Luci Lădariu și Maria Hurduzeu și dacă s-au simțit bine, ne bucurăm, pentru că așa îmbinăm utilul cu plăcutul. Acum ne-am organizat, în aceste zile se încheie procedura de întocmire a actului constitutiv, a statutului asociației și deschiderea contului în bancă pentru a putea depune donațiile și fondurile colectate în urma acestor două evenimente: balul și spectacolul din decembrie.”, ne-a declarat Marian Corduneanu, membru în cadrul asociației.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Acesta ne-a mai precizat că sunt 12 membri fondatori și că fiecare se implică în asociație; de asemenea, Marian Corduneanu a punctat că, deși printre aceștia sunt reprezentanți de la aproape fiecare partid politic care are organizație locală în Caransebeș, nimeni nu dorește să politizeze aceste acțiuni caritabile.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/