Eveniment anulat în Caraș-Severin din cauza COVID-19

zilele dacus

Evenimentul pregătit de cei de la Dacus va fi amânat din cauza incidenței crescute a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în comuna Buchin.

În mod evident, pandemia de coronavirus a afectat serios industria divertismentului și implicit cam orice manifestare de amploare din lume. Organizatorii sunt nevoiți să recalculeze bugetele, să amâne evenimente, să reia discuțiile cu invitații și cu sponsorii și nu în ultimul rând să regândească măsurile de siguranță și distanțare. Așa se întâmplă și în acest moment cu mult așteptatul eveniment organizat de cei de la Dacus, magazinul care se află la limita dintre comuna Buchin și Caransebeș, care pregătea un eveniment aniversar, programat vineri, la ora 19.00.

„Din păcate avem o veste tristă. Din cauza creșterii incidenței infectării cu noul coronavirus în localitatea Buchin, evenimentele organizate cu ocazia aniversării unui an de la deschiderea magazinului DACUS au fost anulate. Pentru a preveni răspândirea bolii, autoritățile au decis să interzică organizarea de evenimente, astfel că ne vedem nevoiți să contramandăm toate acțiunile pe care ni le-am propus. Înțelegem însă că sănătatea publică este mai importantă decât orice și promitem să revenim cu o aniversare pe măsură atunci când o vom putea face în deplină siguranță. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm în magazinul DACUS cu prețuri speciale și alte câteva surprize.”, anunță reprezentanții societății pe mediile de socializare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/